Connect with us
Publicitate

Eveniment

Programul ”Rabla pentru sobe” începe în România. Sunt vizate zonele de munte. Locuitorii din Apuseni și Șureanu vor putea aplica

Publicat

Programul ”Rabla pentru sobe” va începe în premieră în România în următoarele săptămâni și de el vor putea beneficia locuitorii de la Munte. Oamenii vor putea primi până la 10.000 de lei, reprezentând maxim 70% din costul de instalare. Din județul Alba, sunt două zone ai căror locuitori vor putea accesa programul. Este vorba despre orice proprietar de gospodărie din Apuseni (care includ și Munții Metaliferi) și din Șureanu. Cele două zone sunt identificate în Legea Muntelui, pe care se bazează programul ”Rabla pentru sobe”. 

Persoanele care trăiesc în satele de munte şi îşi încălzesc locuinţele cu lemne vor putea primi sprijin financiar de la stat prin programul „Rabla pentru sobe”.

Acesta va fi lansat în premieră în ţara noastră, în următoarele săptămâni, prin Administraţia Fondului pentru Mediu.

În prezent, randamentul mediu al sobelor folosite de populaţie este foarte redus, de 20-25%, ceea ce înseamnă un consum foarte mare de combustibil – spune ministrul Mediului.

Noile sobe vor trebui să aibă un randament de minim 80%.

Programul Rabla pentru sobe ar trebui să ducă la creşterea eficienţei energetice, adică la scăderea cantităţii de lemne consumată.

Aparatele pentru încălzirea locuințelor vor putea folosi drept combustibil lemnul pentru foc, peleți sau bricheți.

Programul ”Rabla pentru sobe”: detalii prezentate de ministrul Fechet

Mircea Fechet a prezentat câteva detalii ale programului „Rabla pentru sobe”, care va avea alocat un buget de 500 de milioane de lei.

rabla pentru sobe

”500 de milioane de lei să finanțăm localitățile din cele 27 de județe ale României din zona montană, așa cum este aceasta definită de legea muntelui.

Vom finanța 70% din cheltuiala cu instalarea unei sobe eficientă energetic, dar nu mai mult de 10.000 lei.

Sobele trebuie să aibă un standard european, se numește „Eco Design”, ceea ce înseamnă un randament de minim 80%.

Cei care vor beneficia de un astfel de program vor consuma poate jumătate, poate o treime din cantitatea de lemne pe care o consumă astăzi pentru a încălzi aceeași locuință” a spus Fechet.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate