Actualitate
Proiectele CPECA Alba în noul an şcolar. Activităţi de prevenire a consumului de droguri în rândul tinerilor şi asistenţă pentru părinţi şi profesori
Odată cu deschiderea anului şcolar 2015-2016, Agenţia Naţională Antidrog şi Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba readuc în atenţie importanţa campaniilor care să ajute tinerii să îşi dezvolte abilităţile de luare a deciziilor în mod conştient şi informat cu privire la consumul de droguri şi efectele acestora.
În anul şcolar 2015-2016, CPECA Alba va dezvolta şi implementa proiectele tradiţionale „Mesajul meu Antidrog” şi „Fred Goes Net”, proiecte locale „Copilărie fără Tutun”, „Alege o viaţă sănătoasă”, „Bilet spre adolescenţă”, „Alcoolul o alegere greşită”, „Suntem părinţi responsabili” şi va realiza activităţi de prevenire a consumului de droguri în cadrul programului Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice ,, Să ştii mai multe, să fii mai bun”.
În cadrul proiectelelor pe care CPECA Alba le propune pe parcursul acestui an şcolar sunt prevăzute module de formare destinate părinţilor şi cadrelor didactice, care au ca obiective dezvoltarea reţelei de specialişti, formarea de abilităţi privind consolidarea relaţiilor familiale, controlul şi soluţionarea conflictelor, exersarea comunicării în familie şi formarea de atitudini potrivite cu privire la consumul de droguri şi substanţe noi cu proprietăţi psihoactive.
Şi în acest an şcolar specialiştii din cadrul CPECA Alba au participat la festivităţile organizate în unităţile şcolare din municipiul Alba Iulia cu prilejul deschiderii anului şcolar 2015-2016 şi au transmis cele mai calde şi deosebite urări de început de an şcolar elevilor şi cadrelor didactice, precum şi mesaje antidrog ce au avut ca scop informarea şi conştientizarea efectelor pe care le produce consumul de droguri şi de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive asupra organismului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News