Connect with us
Publicitate

Uncategorized

Proiectul de buget pe 2011, aprobat de Guvern

Publicat

Anul 2011 va însemna pentru statul român mai puţini bani pentru funcţionare şi mai mulţi pentru investiţii sau, cel puţin, aşa a declarat ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, referindu-se la aprobarea proiectului Legii bugetului de stat şi al bugetului asigurărilor sociale de stat, de luni.

Potrivit proiectului de buget de stat, se va urmări reducerea deficitului bugetar de la 6,8% din PIB, cât este în 2010, la 4,4% din PIB, pentru 2011, cu o ţintă de deficit de 3% pentru 2012.

Ialomiţianu a precizat că „bugetul pe 2011 se bazează pe reducerea cheltuielilor curente, a cheltuielilor de personal,  a celor cu asistenţa socială, cu bunuri şi servicii,  a subvenţiilor şi pe creşterea cheltuielilor cu investiţiile la  35,1 miliarde în 2011, faţă de 33,9 miliarde de lei în 2010”. În acest sens, în 2011 va fi menţinută limitarea angajărilor în sectorul public, la 1 din 7 posturi vacante.

La capitolul venituri bugetare, se preconizează o creştere, bazată pe pe majorarea veniturilor obţinute din TVA – de la 39 de miliarde de lei în acest an, la 46 de miliarde de lei în 2011 – şi pe majorarea veniturilor obţinute din accize de la 17,4 miliarde de lei în acest an la 18,4 miliarde de lei în 2011. De asemenea, potrivit estimărilor, în 2011 se preconizează o creştere cu 23.000 a locurilor de muncă nou create.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate