Connect with us

Actualitate

Proiectul de lege privind grațierea a primit aviz favorabil la Comisia de constituționalitate a Senatului

Publicat

senat Comisia pentru constituționalitate a Senatului a acordat luni aviz favorabil cu majoritate de voturi proiectului de lege al Guvernului pentru grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate.

De asemenea, Comisia a dat aviz favorabil proiectului de lege pentru completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, scrie Agerpres.

Potrivit lui Florin Iordache, ministru al Justiției în funcție la acea dată, proiectul, care include o serie de măsuri pentru evitarea unei hotărâri pilot la CEDO, prevede grațierea unor pedepse, „nu vizează violatorii, faptele de corupție, actele cu violență, recidiviștii, pedepsele cu suspendare”.

Comisia juridică a Senatului se va exprima prin raport asupra acestor proiecte de lege, după care plenul Senatului va dezbate și vota actele normative, în calitate de primă cameră sesizată.

sursa: realitatea.net

Ofelia Stînan are 20 de ani de experiență în presa locală și regională. A absolvit Facultatea de Ştiințe Politice și Administrative, secția Jurnalism. A intrat în echipa Alba24 din anul 2010. vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement