Connect with us
Advertisement

Eveniment

Propuneri pentru prevenirea şi combaterea hărţuirii sexuale în universităţi, transmise Ministerului Educației de ANOSR

Publicat

Propuneri pentru prevenirea şi combaterea hărţuirii sexuale în universităţi. Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a transmis Ministerului Educaţiei o serie de propuneri de modificare a legislaţiei în sensul prevenirii şi combaterii hărţuirii sexuale în universităţi.

„Cadrul legislativ naţional trebuie să prevadă definiţii cuprinzătoare şi mecanisme specifice pentru a putea reduce posibilitatea ca alte cazuri de hărţuire şi violenţă psihologică să aibă loc la nivelul învăţământului superior. (…)

La nivelul Legii nr. 199/2023, ANOSR solicită modificarea definiţiei hărţuirii sexuale, în vederea eliminării necesităţii caracterului repetitiv al unei fapte pentru ca aceasta să fie considerată hărţuire sexuală şi pentru a exprima specificul faptelor de hărţuire sexuală din mediul academic, încadrate distinct faţă de infracţiunea de hărţuire sexuală prevăzută în Codul penal”, a precizat miercuri ANOSR, într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.

Propuneri pentru prevenirea şi combaterea hărţuirii sexuale în universităţi

ANOSR a transmis următoarele propuneri privind Codul-cadru de etică şi deontologie universitară:

  • reglementarea necesităţii ca instituţiile de învăţământ superior să implementeze activ politici specifice, măsuri distincte şi mecanisme concrete de combatere şi prevenţie a hărţuirii, inclusiv sexuale;
  • introducerea definiţiilor hărţuirii, hărţuirii sexuale şi a discriminării de gen;
  • asigurarea posibilităţii tuturor membrilor comunităţii universitare de a înainta sesizări către Comisia de etică, în format online;
  • introducerea posibilităţii membrilor comunităţii universitare de a formula sesizări cu privire la abaterile de etică şi integritate academică săvârşite asupra altor persoane;
  • protejarea membrilor comunităţii universitare care sesizează abateri de etică, pentru a evita apariţia consecinţelor nefavorabile asupra acestora;
  • reglementarea admisibilităţii sesizărilor anonime cu privire la abaterile de etică şi deontologie universitară;
  • prioritizarea soluţionării sesizărilor care vizează siguranţa şi demnitatea membrilor comunităţii universitare, precum şi a celor care vizează reprezentanţi din conducerea instituţiei de învăţământ superior.

Potrivit ANOSR, ar trebui reglementată şi posibilitatea autosesizării Comisiei de etică de la nivelul instituţiei de învăţământ superior şi demarării de către aceasta a procedurilor de cercetare în consecinţă.

Comisia de etică ar putea suspenda cadrele universitare pe durata cercetării faptei

De asemenea, în opinia federaţiei, Comisia de etică ar trebui să poată suspenda un membru al comunităţii universitare de la susţinerea activităţilor didactice pe durata cercetării faptei, în cazul în care s-a înaintat o sesizare cu privire la săvârşirea unei fapte de hărţuire, violenţă sau agresiune.

ANOSR mai susţine reglementarea obligaţiei personalului didactic, auxiliar şi de cercetare de a sesiza Comisiei de etică toate abaterile de care au cunoştinţă şi care vizează discriminarea sau hărţuirea unui student, cu acordul persoanei vătămate, şi includerea unor prevederi specifice care să definească acţiunile de hărţuire şi abuzul de autoritate drept abateri de etică.

Printre propunerile ANOSR se numără şi reglementarea unor sancţiuni specifice abaterilor care constau în acte de hărţuire sexuală, reglementarea sancţionării membrilor comunităţii universitare care ajută făptuitorul în scopul ascunderii actelor de hărţuire sau a persoanelor care ocupă funcţii de conducere cu responsabilităţi în combaterea faptelor de hărţuire şi nu îşi îndeplinesc obligaţiile în acest sens, precum şi reglementarea obligaţiei instituţiilor de învăţământ superior de a asigura consiliere psihologică şi alte forme de sprijin pentru victimele abuzului sau hărţuirii.

Introducerea responsabilităţii instituţiilor de învăţământ superior de a implementa mecanisme distincte în ceea ce priveşte protecţia şi sprijinirea victimelor abuzului sau hărţuirii, inclusiv de natură sexuală, este o altă propunere a ANOSR.

„ANOSR solicită Ministerului Educaţiei, Guvernului României şi Parlamentului României integrarea propunerilor federaţiei în Legea învăţământului superior şi în Codul-cadru de etică, în vederea asigurării unui cadru legislativ naţional care prevede mecanisme concrete pentru prevenirea şi combaterea fenomenului de hărţuire sexuală din mediul universitar, susţinând o politică de zero toleranţă pentru orice faptă care poate pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a membrilor comunităţii academice”, se subliniază în comunicatul citat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement