Cei doi bărbaţi acuzaţi că au asigurat protecţia şi cazarea mai multor fete, dintre care una minoră, care se prostituau într-un local situat pe strada Olteniei din Alba Iulia vor fi cercetaţi în stare de arest preventiv. Decizia a aparţinut Tribunalului Alba, care a acceptat recursul procurorilor la hotărârea Judecătoriei Alba de la începutul acestei săptămâni, prin care aceştia erau, iniţial, menţinuţi în libertate, cu obligaţia de a nu părăsi localitatea.

Publicitate

Acuzaţiile la adresa celor doi tineri - V.G.V. (30 de ani), din judeţul Suceava, dar cu domiciliul în Alba Iulia şi N.O.B. (35 de ani), din Sebeş – sunt de proxenetism, după ce poliţiştii au stabilit că aceştia au asigurat cazarea şi protecţia mai multor fete care prestau servicii sexuale. Potrivit cercetărilor, acestea îşi desfăşurau activitatea într-un bar de pe strada Olteniei, dar se deplasau şi în alte locaţii, la solicitarea telefonică a clienţilor.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Luni, 11.04.2011, poliţiştii au efectuat percheziţii la reşedinţele celor doi suspecţi, situate în municipiul Alba Iulia şi au procedat la reţinerea acestora pe bază de ordonanţă, pentru o perioadă de 24 ore, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Alba.

Marţi, Judecătoria Alba Iulia a respins propunerea de arestare preventivă a celor doi bărbaţi. Procurorii au depus recurs, iar Tribunalul Alba a emis, pe numele celor doi, mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile. Aceştia au fost depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Alba.

Publicitate