Connect with us
Advertisement

Eveniment

Protest cu violențe în Piața Victoriei. Jandarmii, nevoiți să folosească gaze lacrimogene

Publicat

Câteva sute de persoane s-au adunat, luni, în Piața Victoriei, pentru a protesta împotriva creșterii prețurilor de către marile magazine alimentare. A fost un răspuns la un îndemn al lui Călin Georgescu pentru boicotarea marilor lanțuri de magazine.

Unii protestatari au forțat dispozitivul de panouri metalice montat de jandarmi și au blocat carosabilul.

Potrivit Jandarmeriei Capitalei, manifestanții au exercitat presiuni asupra forțelor de ordine.

”În acest moment, jandarmii, prin echipele de dialog și dispozitive specifice de ordine publică îndrumă participanții către centrul Pieței Victoriei, pentru siguranța lor, a traficului rutier și a celorlalți cetățeni. Subliniem faptul că această manifestație nu a respectat prevederile cadrului legal în vigoare privind declararea și organizarea adunărilor publice”, a informat Biroul de presă al Jandarmeriei Capitalei.

Protestatarii au ovaționat la anunțul președintelui Iohannis că va demisiona din funcție și au forțat gardurile montate de jandarmi în Piața Victoriei.

Jandarmii au folosit gaze lacrimogene

Jandarmii care asigură ordinea la protestul neautorizat din Piața Victoriei au folosit luni gaze lacrimogene împotriva manifestanților care au forțat dispozitivul de ordine publică și au aruncat cu petarde.

”Din cauza faptului că manifestații au forțat în repetate rânduri dispozitivul de jandarmi de pe trotuarul Palatului Victoria, au fost folosite substanțele iritant-lacrimogene din dotarea forțelor de ordine. Subliniem faptul că manifestanții au aruncat cu materiale pirotehnice (petarde și fumigene) către forțele de ordine”, informează Biroul de presă al Jandarmeriei Capitalei, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, în cadrul adunării publice există persoane care îndeamnă la violență împotriva forțelor de ordine.

Recomandăm încă o dată tuturor persoanelor prezente în Piața Victoriei să se dezică de orice comportament ilegal și să indice jandarmilor prezenți orice persoană care instigă la violență și la alte încălcări ale legii’, arată sursa citată.

Participanții au ovaționat la anunțul demisiei președintelui Iohannis și au forțat gardurile montate de jandarmi în Piața Victoriei. De asemenea, s-au îmbrâncit cu forțele de ordine și au aruncat cu petarde către acestea.

sursă foto: captură video digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement