Connect with us
Advertisement

Eveniment

PSD Alba participă cu 60 de reprezentanţi, DUMINICĂ, la Congresul Național al partidului de la București. Cine vizează funcţii la centru

Publicat

dirzu zdranc Aproximativ 60 de membri din organizația PSD Alba vor participa duminică, începând cu ora 11.00, la Congresul Național al partidului care va avea loc la București.

Potrivit deputatului Ioan Dîrzu, în cadrul congresului din 18 octombrie se va discuta noul proiect al partidului pentru următorii patru ani și totodată se va valida funcția de președinte al Partidului Social Democrat.

Noutatea din acest an este că partidul va avea 14 vicepreşedinţi, din care patru revin Organizaţiei de Femei, o funcţie de preşedinte executiv şi patru de secretari executivi.

Totodată, în Regulamentul PSD se arată că preşedinţii de organizaţii judeţene nu mai pot fi vicepreşedinţi de partid.

Candidaturile pentru funcţiile de vicepreşedinţi pot fi depuse până vineri, la ora 12.00, iar acestea vor fi validate în şedinţă a Comitetului Executiv Naţional, de la ora 14.00.

Potrivit unor surse politice citate de presa centrală, unii dintre actualii vicepreşedinţi un vor mai candida, având în vedere situaţia de cumul de funcţii la nivel local şi central.

Ar fi cazul lui Marian Oprişan (PSD Vrancea), liderului PSD Braşov, Constantin Niţă, al preşedintelui PSD Caraş-Severin, Ion Mocioalcă, cel al PSD Bucureşti, Robert Negoiţă, dar şi al miniştrilor Nicolae Bănicioiu şi Mircea Duşa, preşedintelui CJ Gorj Ion Călinoiu, foştilor miniştri Ioan Rus şi Titus Corlăţean şi europarlamentarului Dan Nica.

S-ar putea înscrie însă europarlamentarul Victor Negrescu, ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, şi actualul secretar general al PSD, Andrei Dolineaschi, ministrul Economiei, Mihai Tudose, liderul senatorilor PSD, Mihai Fifor.

Cele patru funcţii rezervate doamnelor ar fi vizate de Ecaterina Andronescu şi Gabriela Firea, care ocupă funcţia şi în acest moment, precum şi de ministrul Gabriela Szabo şi europarlamentarul Viorica Dăncilă. Alt nume vehiculat este al Liei Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei şi vicepreşedinte în funcţie.

Pentru funcţia de preşedinte executiv, a anunţat intenţia de a candida preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, iar cea de secretar general ar fi vizată de Marian Neacşu.

Funcţiile de vicepreşedinţi sunt ocupate acum de: Ecaterina Andronescu, Nicolae Bănicioiu, Eugen Bejinariu, Ion Călinoiu, Titus Corlăţean, Mircea Cosma, Mircea Duşa, Gabriela Firea, Ion Mocioalcă, Robert Negoiţă, Constantin Niţă, Dan Nica Marian Oprişan, Ioan Rus, şi Olguţa Vasilescu,

Reamintim faptul că PSD-iștii din Alba au votat în 11 octombrie pentru a decide dacă îl vor sau nu Liviu Dragnea președintele partidului. 85,86% din totalul membrilor PSD din județ și-au exprimat opțiunea. Așa cum era de așteptat, majoritatea au votat „DA”, adică Dragnea – președintele partidului.

Duminică, 11 octombrie, au fost așteptați la vot un număr de 8.177 de membri PSD. Din aceștia s-au prezentat 85,86%, respectiv 7.021 de membri, potrivit vicepreședintelui PSD Alba, Dorin Sandea. În urma centralizării rezultatelor din județul Alba, reiese că 6.733 din cei prezenți la vot îl vor pe Liviu Dragnea președinte și au votat cu „DA” (96,53%), iar 242 au votat cu „NU” (3,46%). 46 de buletine de vot au fost nule.

Prezența la vot la nivel național a fost de 81%. Dintr-un număr de 535.699 membri, au votat 435 172.

Citește și Mobilizare pe toate fronturile la PSD Alba. Peste 85% din membri partidului au mers la vot. Dragnea, ales în proporție de 96%

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement