Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

”Puiul tatii scump”: Povestea fiicei lui Lucian Blaga, Dorli. Fotografii și lucruri neștiute din viața familiei filosofului

Publicat

d

Din fotografiile copilăriei, ne privește fetița cu ochi frumoși și pătrunzători, născută la 2 mai 1930, la Berna, în Elveția: Dorli Blaga. Părea că niciun nor nu îi va atinge chipul și gândurile, ocrotită de tatăl său, Lucian Blaga…

Primii ani ai copilăriei i-a petrecut în străinătate, alături de părinții săi, Cornelia Brediceanu și Lucian Blaga, în Elveția, Austria, Portugalia, acolo unde Lucian Blaga își reprezenta țara ca diplomat.

În primăvara anului 1939, familia Blaga se întoarce la Cluj. Lucian Blaga era membru al Academiei Române și își dorea o carieră universitară care să îi ofere timpul necesar desăvârșirii operei.

Din păcate, destinul lui Lucian Blaga și al familiei sale va fi din ce în ce mai zbuciumat, strâns legat de povestea vremurilor… Anul 1940, cu Dictatul de la Viena, determină refugiul la Sibiu și pierderea casei de la Bistrița, o proprietate simplă, cu o grădină care îl primea generos și prielnică scrisului.

Dorli Blaga își încheie educația primară și este înscrisă la Liceul German Brukenthal de la Sibiu. După terminarea războiului, familia se întoarce la Cluj, unde fiica își finalizează studiile liceale în anul 1949 și este admisă la Facultatea de Fizică.

Doi ani mai târziu, Dorli Blaga se mută la Universitatea din București. Între timp, Lucian Blaga fusese eliminat din Academie și ocupa un post modest de bibliotecar, la Cluj.

În 1952, Dorli Blaga este catalogată ca având „origine socială nesănătoasă” și este amenințată cu exmatricularea din universitate: „Atmosfera din anul meu era apăsătoare. Cei care nu aveam dosare bune (adică origine sănătoasă) eram ignorați și într-un pericol permanent.

Citește și: A murit Dorli Blaga, fiica filosofului Lucian Blaga. Anunțul, făcut de realizatorul TV Dan Negru

Ședințele UTM țineau toată noaptea și nu puteai să știi niciodată ce te așteaptă. Adică, participai cu frica în sân. […] Prietena mea Ana Ciortea a fost exmatriculată și s-a angajat într-o fabrică să lucreze la strung. Eu hotărâsem să mă angajez la o fabrică de confecții, dacă mi se întâmpla ceva.”

Este o mărturisire a doamnei Dorli Blaga, din volumul de memorii „Tatăl meu, Lucian Blaga”, apărut la Editura Humanitas, București, în anul 2015 (pagina 41).

Îngrijorările acestei perioade se regăsesc în corespondența purtată cu părinții, care locuiau la Cluj. În scrisoarea sa caldă, Lucian Blaga anticipează profetic, misiunea pe care fiica Dorli o va avea în câțiva ani: valorificarea operei și punerea în lumină a testamentului său editorial.

«Puiul tatii scump,

Scrisoarea ta către Mutti mi-a ajuns întâmplător și mie în mână, și e bine că mi-a căzut, căci în ciuda faptului că mi-au sporit grijile în urma citirii ei, eu sunt totuși cel mai indicat a-ți da unele sfaturi. […]

Bănuiesc că ți-ai făcut și-ți faci probabil unele „griji” exagerate, care îți dau o nemulțumire profundă, pe undeva. […] Încearcă să ți le ridici în conștiință pe cât posibil, să lupți cu ele lucid; […] e mai bine să le ții la vedere toate „temerile”, cari te frământă și să le rezolvi vitejește.

Dacă poți, vii la noi și stai cât dorești. Lucrul acesta ar fi foarte indicat. Vreau să te văd și eu mai de aproape, și să-ți mai spun multe din experiențele mele.

În orice caz, ai în persoana mea un om care a trecut prin ceva asemănător, și care totuși mai târziu a produs ceea ce a produs.

Astăzi, încă, mă mai supun unor eforturi grozave, pe cari mi le închipuiam atunci de neatins pentru mine. Și de atunci sunt 25 de ani. […]

De altfel, cariera ta peste doi-trei ani va fi una singură: să administrezi bine toată proprietatea mea filosofică, literară, teatrală. Vei putea trăi mai bine după aceasta, decât cu un salar de profesoară. […]

Pui scump hai la mine. »

(Dorli Blaga, „Tatăl meu, Lucian Blaga”, Editura Humanitas, București, 2015, paginile 43-44)

Un alt moment mult discutat al vieții doamnei Dorli Blaga este anul 1957, când are loc căsătoria cu Tudor Bugnariu (profesor universitar de filosofie marxistă, fost primar al Clujului, la 23 august 1944). Declarația tranșantă a doamnei Dorli Blaga: „Relațiile dintre Tatăl meu și Tudor Bugnariu (n.n. cu 21 de ani mai vârstnic decât Dorli Blaga) erau foarte cordiale și foarte compatibile.

Se respectau reciproc. Și eu am respectat opiniile fiecăruia în parte. Nu întotdeauna mi-a fost ușor, cum îmi scria I.D. Sârbu prin anii 80. L-am înțeles pe Tudor că nu a scris niciodată despre Tatăl meu.

Desigur, au fost și lucruri formale pe care cu greu le-am acceptat, dar care nu fac obiectul acestui text” (Dorli Blaga, „Tatăl meu, Lucian Blaga”, Editura Humanitas, București, 2015, pagina 32).

În anul 1967, Dorli Blaga ar fi avut prilejul să părăsească România, când se afla într-o călătorie profesională în Germania Federală.

Însă avea o altă misiune în viață și simțea profund moștenirea primită de la Lucian Blaga, care era sigur de locul său pe plaiul mioritic: „Mă întorc în Țară. Eu nu pot crea decât în Țară! Mai bine mai sărac, dar acasă” (Lelia Rugescu, Cu Lucian Blaga, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1985, pagina 68).

Dorli Blaga a editat, începând cu anul 1968, opera tatălui său.

«Într-un vers Tata îmi spune: „Ană, umbra mea de aur” (Fetița mea își vede țara, 1941). Eu nu am avut sentimentul că trăiesc în umbra Tatălui meu, chiar dacă el o considera de aur. Aurul este măsura iubirii lui pentru mine, și nu valoarea persoanei mele.

N-am vrut niciodată să „ies în față”. Dar m-am străduit întotdeauna să îi fiu o „umbră” care să-i apere interesele. E vorba de creația lui, căci de alte interese nu putea fi vorba. Și, împreună cu mama, să-i fim solidare. Total solidare, în anii grei de după război» (Dorli Blaga, „Tatăl meu, Lucian Blaga”, Editura Humanitas, București, 2015, pagina 12).

Urmașii familiei

Urmașii doamnei Dorli Blaga sunt domnul prof. univ. dr. Tudor Bugnariu și doamna Felicia Cornelia Bugnariu, cea care s-a ocupat ca destinul mamei să se încheie în Lancrămul de obârșie.

Felicia Cornelia Bugnariu a însoțit-o pe Dorli Blaga și la prima ediție a Festivalului „Lucian Blaga” de la Sebeș, preluând cu afecțiune și cu dedicație misiunea mamei.

La 15 noiembrie 2021, povestea acestei doamne cu nume de „dor” se încheie…  cu discreție. Drum lin spre tărâmul luminii fără de hotare! Lumina care i-a inspirat Tatălui poemele…

Sursă text și foto: Centrul Cultural ”Lucian Blaga” din Sebeș

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate

ABRUD

Spitalul din Abrud cumpără două stații de producere oxigen medical. Valoarea investiției

Publicat

Spitalul din Abrud cumpără două stații de producere oxigen, pentru creșterea capacității de tratare și asigurarea unui tratament corespunzător pacienților. Investiția se ridică la peste 1,7 milioane de lei. 

Spitalul Orășenesc „Dr. Alexandru Borza” din Abrud a lansat vineri, 25 noiembrie, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o licitație pentru achiziția a două stații de producere oxigen în cadrul proiectului „Consolidarea capacității de reacție la criza de sănătate publică cauzată de răspândirea virusului SARS-Cov-2”.

Valoarea totală este estimată la 1.742.600 de lei, fără TVA. 

Potrivit caietului de sarcini, proiectul vizează asigurarea unui tratament corespunzător pacienților infectați cu Covid precum și creșterea capacității de tratare și asigurarea unei capacități adecvate de îngrijire și tratament a cazurilor de infecție cu Sars-Cov-2 la nivelul spitalului.

Generatorul de oxigen medical va avea un debit minim continuu de 18 mc/h, la o puritate minimă garantată de 93% +- 3%. Acesta va fi complet automatizat, iar monitorizarea va putea fi făcută în timp real prin remote Desktop și touchscreen LCD.

De asemenea, va fi prevăzut cu senzori pentru presiune, temperatură, punct de rouă, puritate oxigen, CO, debitmetru și va avea cel puțin următoarele filtre: 5 microni, 1 micron, 0,01 microni, turn de cărbune, filtru steril, filtru de praf.

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Fostul ministru PSD, actual consilier al Curții de Conturi, Niculae Bădălău, REȚINUT de DNA. Acuzațiile procurorilor

Publicat

Niculae Bădălău a fost reținut duminică seara, după ce a fost audiat la DNA într-un dosar de corupție pentru mită și trafic de influență. În dosar, procurorii investighează un presupus lobby pentru companiile pe care le dețin copiii săi. 

Niculae Bădălău este consilier în cadrul Curții de Conturi și vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul aceleiași instituții.

El a fost reținut pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunilor de dare de mită, în formă continuată, și trafic de influență.

În același dosar, a mai fost reținută o persoană fizică, reprezentant al unei societăți comerciale, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la dare de mită, potrivit DNA.

Surse judiciare au precizat pentru G4Media că este vorba despre Elena Matache iar firma în cauză este Samby Intex SRL, firma ginerelui său.

În datele de 09.08.2022 și 19.11.2022, inculpatul Bădălău Niculae, în calitatea menționată mai sus, i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract privind „Reabilitare sistem de alimentare cu apă potabilă…,”, estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA, unei societăți administrată de o rudă a acestuia, lăsând să se creadă că are influență asupra unei persoane din conducerea Companiei Naționale de Investiții (C.N.I.), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanțarea a două proiecte depuse la această instituție de către primăria respectivă.

În perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeași primărie îl avea încheiat cu aceeași societate comercială, privind „Înființare rețea de alimentare cu apă…”, inculpatul Bădălău Niculae, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit edilului mai multe sume de bani pentru ca în schimb acesta să efectueze în continuare plățile către firma respectivă, chiar și pentru lucrări neconforme.

În același context, după ce, la data de 19 noiembrie 2022, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului remiterea unui procent de 7% din valoarea contractului menționat mai sus (4.903.959,97 lei fără TVA) dar și dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmarea să o obțină pentru aceeași firmă de la primăria respectivă, în data de 25 noiembrie 2022, prin intermediul aceluiași om de afaceri, i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă.

În total, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului suma totală de 170.000 euro, ce reprezintă procentul de 7% din valoarea celor două contracte.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 28 noiembrie 2022, cei doi inculpați urmează să fie prezentați Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, arată comunicatul DNA.

Niculae Bădălău a fost deputat, senator și prefect de Giurgiu și ministru al Economiei și propus de fostul premier Viorica Dăncilă ministru interimar la Energie, în septembrie 2019.

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Foc de armă în sediul Poliției Municipiului Alba Iulia. Un agent a tras cu pistolul în podea, din greșeală

Publicat

IPJ Alba a deschis o anchetă internă după ce arma unui polițist s-a descărcat în podea în timpul schimbului de tură.

Incidentul s-a produs în sediul Poliției Municipiului Alba Iulia, joi, în zona specială destinată preluării și încărcării armamentului, dar nu a fost anunțat public

Un agent de poliție a apăsat pe trăgaciul armei pe care o are în dotare, care s-a descărcat în podea. Nimeni nu a fost, din fericire, rănit.

Reprezentanții IPJ spun că acesta ar fi tras accidental.

„Se va face o cercetare care va stabili exact ce s-a întâmplat. Incidentul s-a produs la data de 24 noiembrie 2022, în zona destinată preluării armamentului și încărcării acestuia de la Poliția Municipiului Alba Iulia, cu ocazia verificării armamentului din dotare, un agent de poliție a executat, în mod accidental, un foc de armă în podea.

În urma incidentului, nu au fost înregistrate victime, iar, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, a fost dispusă demararea unei proceduri de cercetare, în conformitate cu prevederile interne privind exploatarea armamentului”, au transmis reprezentanții IPJ Alba.

Citeste mai mult
Publicitate

BLAJ

Primăria Blaj organizează „Revelionul Pensionarilor” 2023. Cum se fac înscrierile și care este taxa de participare

Publicat

După pauza impusă de autoritățile sanitare naționale din cauza pandemiei de coronavirus, Primăria Blaj reia tradiția organizării „Revelionului Pensionarilor”. Astfel, pensionarii din Blaj care doresc să participe la ediția din acest an a „Revelionul Pensionarilor” se pot înscrie până în data de 20 decembrie 2022.

Potrivit reprezentanților administrației locale, „Revelionul Pensionarilor” 2023 va avea loc la Căminul Cultural din Tiur.

Taxa de participare este de 75 de lei, iar pensionarii care doresc să participe la eveniment se pot înscrie la Secretariatul primarului, camera 1, la etaj, până la data de 20 decembrie 2022.

Actele necesare pentru înscrierea la „Revelionul Pensionarilor” 2023 sunt cartea de identitate şi cuponul de pensie.

În cazul în care, într-o familie, unul dintre soţi nu este încă pensionar, acesta va achita suma de 150 de lei pentru meniul de Revelion.

Informaţii suplimentare se pot obține la telefon 0258.710110.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate


Parteneri Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax