Punct fix de verificare a rovinietelor în Lancrăm: Șoferii au obligația de a deține rovinietă de la indicatorul de ieșire din oraș
Citește și AMENDA pentru ROVINIETĂ, primită prin poștă, este NULĂ. Șoferii care au plătit-o deja își pot primi BANII ÎNAPOI
„Anul trecut, în zona Petrom au fost verificate rovinietele cu o stație mobilă. Potrivit Legii Drumurilor și a ordonanțelor de Guvern, după indicatoarele localităților, se pot face verificări ale rovinietelor. Deci după panoul de dincolo de pod, unde scrie Alba Iulia, se pot face verificări de roviniete și ai obligația să deții rovinieta pentru că te afli în trafic pe drum național.
Rovinieta, obligatorie de la indicatorul de ieșire din Alba Iulia
„Legal, ca să circule, șoferii trebuie să aibă rovinietă pe toate drumurile naționale. Nu trebuie să ne legăm doar de locuitorii din Oarda. Dacă tranzitezi un drum național, conform legii trebuie să deții rovinietă pentru că circuli pe drumul național. Asta este! Drumul național începe de la intrarea pe podul Mureșului, chiar în fața Hanului cu Berze și este administrat de CNADNR. Dar, conform OG 43 care spune că între panourile care delimitează localitățile, deci de la sensul giratoriu de la Pârâul Iovului și până la Hanul cu Berze, nu trebuie rovinieta”, a adăugat Hondola.
Primăria ar putea să își extindă aria de administrare, pentru a-i scuti pe ordeni de plata rovinietei
„Primăria și Consiliul Local, dacă și-ar dori să le facă o favoare celor din Oarda, ar putea să își extindă zona de administrare până dincolo de Oarda, pentru că zona respectivă aparține de municipiul Alba Iulia. Normal că ei nu au interesul să își extindă administrarea, pentru că ar avea obligația de a întreține drumurile. Ar fi greu pentru Primărie, pentru că și noi băgăm sute de milioane de lei în întreținerea podului de peste Mureș, plus restul. Toate aceste reparații costă”.
Hondola: „De când s-a interzis virajul la stânga spre Oarda nu a mai fost niciun accident pe pod”
După podul peste Mureș, a fost montat recent un indicator care interzice virajul la stânga după podul de peste Mureș, la solicitarea CNADNR cu acordul Primăriei Alba Iulia și al IPJ Alba.
„La pod, degradarea se făcea și din cauza virajului la stânga. La inițiativa CNADNR și cu acordul Primăriei Municipiului Alba Iulia s-a interzis virajul la stânga după pod. Vreau să vă spun că de când s-a interzis virajul la stânga acolo nu a mai fost niciun accident pe pod. Înainte erau tot la câteva zile, pentru că mașina care o ia la Oarda oprește, vine din spate un TIR și o ia pe sus. Pentru a pune un indicator, trebuie să existe o colaborare și cu Primăria și cu Poliția”, a mai spus Hondola.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (2)