Actualitate
Raed Arafat, amenințat cu moartea pe Facebook, de pe contul unui bărbat din Alba. Poliția face verificări

Polițiștii verifică o amenințare cu moartea, virală pe Facebook, la adresa lui Raed Arafat: ”Eu o să fiu acela care o să te îngroape lângă un porc într-un mormânt de piatră!/Am primit dreptul de a ucide în numele poporului român”.
Pe pagina unui bărbat din Alba, Raul Coltor, a fost publicat un mesaj la adresa secretarului de stat din MAI pe care îl acuza de ”trafic de organe Mossad” și ”crime împotriva cetățenilor români”.
Ulterior, postarea a dispărut de pe contul acestuia, iar proprietarul contului a pretins că postarea i-a fost ștearsă.

”Eu, Coltor Raul Nicolae, prin depunerea jurământului militar la data de 1 decembrie 2005 am primit dreptul de a ucide în numele Țării și al Poporului român! Domnule Raed Arafat, eu o să fiu acela care o să vă îngroape alături de un porc într-un mormânt de Piatră! Te somez să părăsești acest teritoriu înainte de întâlnirea noastră!”, a scris acesta într-o postare pe Facebook în urma căreia autoritățile s-au autosesizat și au demarat o anchetă.
Sursă: G4Media.ro, adevarul.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News