Connect with us
Publicitate

ABRUD

Raport al CIA despre jaful resurselor din Apuseni. Aurul, argintul și uraniul plăteau operațiunile sovietice de spionaj

Publicat

CIA Apuseni

Arhiva desecretizată a Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA, celebra CIA, oferă informații extraordinare despre un ”proiect” româno-sovietic, desfășurat în Munții Apuseni. Totul se desfășura în cel mai mare secret, muncitorii erau izolați, iar minele erau păzite de soldaţi sovietici înarmaţi cu „balalaici”, cum erau numite de localnici, pistoalele mitralieră.

La începutul anilor 1950, a fost înfiinţată Societatea româno-sovietică „Sovrom Kvartit“ sau „Sovromura” cu scopul de sprijinire a programului nuclear militar sovietic. Acesta avea ca scop să facă prospecţii de uraniu în Apuseni,  oprațiunile începând în primii ani de la instalarea regimului stalinist în România, comandat de sovietici. „Un mare proiect de exploatare a uraniului în Munţii Apuseni este condus de ingineri şi tehnicieni sovietici, asistaţi de muncitori români. Minele sunt păzite îndeaproape de soldaţi sovietici înarmaţi cu „balalaici” (termenul român pentru pistoalele mitralieră sovietice PPsh M41). Muncitorii locuiesc în apropierea satelor, în aşezări coordonate de trupe sovietice şi sunt ţinuţi izolaţi de zonele din împrejurimi. Acest proiect este angajat doar în minerit şi extracţia uraniului, nefiind alte facilităţi locale de procesare şi rafinare. Minereul este încărcat în camioane şi sigilat şi trimis, sub paza armată a sovieticilor, în URSS”, se arată într-un document desecretizat al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), din 27 decembrie 1954.

La începutul anilor 50, inginerii sovieticii au invadat Apusenii încercând, cu ajutorul unor aparate speciale (la acea vreme necunoscute ca tehnologie românilor) să caute uraniu. Rezultatele acelor prospecțiuni nu au fost niciodată împărtășite cu ”partenerii” români.

Amerianii au colectat însă toate aceste date. Mai mult decât atât, rețeaua informativă americană a penetrat majoritatea întreprinderilor românești, în căutare de informații economice. De asemenea, orice carte științifică legată de zăcăminte, era de foarte mare interes pentru americani. Multe cărți erau fotocopiate și transmise analiștilor CIA.

A existat o informație despre un zăcământ bogat în uraniu, în zona Zlatna.

Aurul și argintul din Apuseni plăteau operațiunile de spionaj

Potrivit arhivelor CIA, și alte zăcăminte erau importante pentru ruși. Astfel, două tone de aur și opt tone de argint, majoritatea extrase din Apuseni, luau anual drumul Moscovei. De fapt, este vorba despre întreaga producție de metale prețioase a României acelor vremuri, care era trimisă în Uniunea Sovietică. Americanii bănuiau că aurul românesc acoperea, în parte, cheltuielile cu operațiunile de spionaj și propagandă ale Cominformului în țările vestice. Cominform-ul (Biroul Comunist de Informații) reprezintă numele uzual a ceea ce este numit oficial Biroul de Informații al Partidelor comuniste și muncitorești. În realitate, spun istoricii, era vorba despre un simplu jaf.

Din arhiva desecretizată a CIA mai aflăm că muncitorii români, unii dintre ei recrutați forțat din rândul țăranilor din zonă, lucrau câte 12 ore pe zi.

Citește și: Roșia Montană ”obiectiv” de spionaj pentru CIA. Secretele zăcămintelor subterane din Alba, în arhiva Agenției

România încerca să protejeze informațiile legate de zăcămintele din subteran și impusese măsuri stricte în lucrurl cu documentele, dar restricționase și apropierea fizică de exploatări și fabrici. Un document al spionajului american din 1963, strict secret, arată că secretele subteranului românesc ajunseseră să fie păzite cu ajutorul armatei și al trupelor de securitate. Un batalion deplasat de la Cluj Napoca, avea datoria să apere, pe lângă închisoarea de la Aiud și un pod la Alba Iulia, exploatările miniere de la Almașu de Sus (Zlatna) și de la Valea Dosului (aur, mercur și uraniu).

Citește și: FOTO: Alba Iulia, Cugirul și Aiudul, spionate ”la rece” de CIA! ”Ultimul răcnet” al serviciilor secrete din anii `50: cerneala invizibilă și schițele desenate de mână

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    luni, 22.10.2018 at 20:56

    Peste 100 de ani va apare raportul cum au fost jefuite resursele din Apuseni de catre altii (nu romani).

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax