Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba a finalizat raportul privind calitatea apei potabile în județ pentru anul 2025.

Potrivit directorului instituției, Alexandru Sinea, în marile orașe, apa este sigură. „Apa din rețeaua publică din județul Alba este sigură în proporție covârșitoare. Toate problemele depistate au fost gestionate rapid pentru protejarea sănătății dumneavoastră”, a transmis directorul DSP Alba.

Publicitate

„În Alba Iulia, Sebeș, Aiud, Cugir, Blaj, Ocna Mureș și Teiuș, apa distribuită în rețeaua publică a fost conformă standardelor de sănătate. Neconformitățile au fost minore și temporare”, a scris Sinea, joi, pe pagina de Facebook.

Ce probleme s-au înregistrat și cum s-au rezolvat

Directorul DSP Alba a prezentat problemele înregistrate pe parcursul anului trecut, în localități din județ:

  • Ocna Mureșdepășiri ale valorii de fier (din cauza conductelor vechi). Nu afectează sănătatea, doar aspectul apei. S-au făcut spălări repetate ale rețelei.
  • Săsciori, Alba Iulia, Albac plumb descoperit doar în instalațiile interioare vechi (școli, clădiri publice), nu în rețeaua stradală. Apa a fost interzisă în acele clădiri până la remediere.
  • Aiud, Zlatna, Abruderori temporare de clorinare, corectate în maximum 5 zile.
  • Lunca Mureșului depășiri la nitrați, s-a interzis consumul pe perioada remedierilor.
  • Poșaga, Valea Lupșii, Albacdepistări de bacterii (E.coli, enterococi), rezolvate prin dezinfectarea rețelei și informarea populației să fiarbă apa.
Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Fântâni și izvoare publice

Direcția de Sănătate Publică Alba a monitorizat 160 de surse publice (fântâni și izvoare).

Dintre acestea:

  • 30 de fântâni și 36 de izvoare sunt interzise la consum

Primăriile au obligația să afișeze la loc vizibil: „APA NU ESTE BUNĂ DE BĂUT”

Recomandări pentru cetățeni

Pentru consumul din rețeaua publică: Apa este sigură în majoritatea localităților mari. În cazul localităților mici unde au fost semnalate probleme temporare, DSP a asigurat informarea populației despre măsurile necesare (fierbere).

Pentru fântâni și izvoare publice: Nu consumați apă din sursele publice care nu sunt verificate sau care au afișat interzicerea consumului. Verificați întotdeauna afișajul amplasat de primărie.

Publicitate

Vezi Raportul județean al calității apei potabile pentru anul 2025 (în format .pdf)