Connect with us
Advertisement

Eveniment

Reacția BOR după ce premierul Cîțu a cerut Bisericii să se implice în campania de vaccinare

Publicat

Ajutorul Bisericii în ceea ce priveşte informarea populaţiei cu privire la vaccinare deja există, prin popularizarea de preoți a broşurii cu informaţii despre vaccin, spune Vasile Bănescu, ca reacție la declarațiile premierului Florin Cîțu, care a cerut cultelor să se implice în această campanie.

„Ajutorul Bisericii există și se (va) traduce prin transmiterea din partea clericilor spre credincioși a informațiilor cuprinse în Broșura <Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură>, material oficial informativ pe care toate cultele religioase l-au primit in ianuarie de la Secretariatul de Stat pentru Culte”, transmite purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.

El precizează că BOR și-a exprimat și a reiterat frecvent poziția sa favorabilă vaccinării, salutând cu bucurie apariția vaccinurilor anti-Covid.

„Conținutul acestei broșuri este deja cunoscut de preoți. Ei îl comunică credincioșilor în diferite ocazii. Așa au fost și sunt îndemnați, inclusiv de Patriarhia Română.

Clericii pot transmite informațiile despre vaccinarea <gratuită, sigură și voluntară>, așa cum reies acestea dintr-un document asumat de cele mai înalte autorități medicale din România. Este ceea ce pot face reprezentanții cultelor.

Biserica Ortodoxă Română și-a exprimat și a reiterat frecvent poziția sa favorabilă vaccinării, salutând cu bucurie apariția vaccinurilor anti-Covid. Personal pledez cu toată convingerea pentru implicarea fiecăruia dintre noi în acest act firesc de informare onestă cu privire la o problemă acută și majoră care ține nu doar de sănătatea personală, ci și de cea comunitară.

În calitatea temporară de persoană publică, îi îndemn personal pe cei ce încă ezită, să se informeze cât mai atent și din surse sigure cu privire la beneficiile vaccinului și, în urma consultării cu medicul de familie, sa ia decizia cea mai bună pentru sănătatea lor și a celor dragi. Eu am ales să o fac, vaccinându-mă”, conchide Bănescu.

Reacția purtătorului de cuvânt al BOR vine în contextul în care premierul Florin Cîțu a apreciat că este necesară o implicare a Bisericii în campania de vaccinare, mai ales în mediul rural.

„Este nevoie de o implicare a Bisericii în această campanie de vaccinare, mai ales în mediul rural. Este nevoie ca toți românii din mediul rural să aibă aceste informații, să poată să se vaccineze. M-am asigurat că avem dozele necesare pentru vaccin, dar, așa cum arată astăzi lucrurile, vom avea dozele necesare pentru a vaccina 10 milioane de români la sfârșitul lunii iulie. Deci mergem mai repede decât ne-am programat, dar este important ca toată lumea să vrea să se vaccineze”, a spus Florin Cîțu.

sursă: Mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    luni, 05.04.2021 at 17:42

    Pai daca nu pica nimic, n-au nici un motiv.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement