Connect with us
Advertisement

Eveniment

Reacția IŞJ Alba cu privire la scandalul sexual de la școala din Săliștea. Profesoara a demisionat, elevul e consiliat

sediul ISJ Alba

Publicat

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Alba au făcut precizări legate de situația apărută la la Școala Gimnazială din comuna Săliștea, în condițiile în care o profesoară în vârstă de 34 de ani este acuzată că a întreținut relații sexuale cu un elev de clasa a VIII-a, cu 20 de ani mai tânăr. 

Pe scurt, profesoara și-a dat demisia din învățământ, iar elevul primește consiliere psihologică. Femeia se află sub control judiciar emis de către Judecătoria Alba Iulia. 

Pe parcursul anchetei a apărut informația că în mediul online ar exista fotografii compromițătoare cu profesoara.

„Poliţia s-a sesizat din oficiu, în urma unor informaţii primite din comună, că profesoara, în vârstă de 35 de ani, ar fi întreţinut relaţii sexuale cu un elev în vârstă de 14 ani. Ea a fost reţinută şi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia. S-a luat măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile”, a declarat comisarul Cristian Mărginean, reprezentantul IPJ Alba.

Inspectorul general adjunct al ISJ Alba, Monalisa Borza a declarat că demisia profesoarei a fost înregistrată, iar în paralel cu ancheta organelor de cercetare, inspectoratul a început o anchetă la Școala Gimnazială ”David Prodan” din Săliștea.

CITEȘTE ȘI: Profesoară de la o școală din județul Alba, acuzată că a întreținut relații sexuale cu un elev minor

”Luni, 11 februarie, doamna director a Școlii Gimnaziale «David Prodan» din Săliștea a venit la inspectoratul Școlar și a spus că în mediul online există poze compromițătoare cu o doamnă profesor din școală. Imediat am anunțat Poliția și organele de cercetare și am dispus relizarea unei comisii de cercetare disciplinară la nivelul unității de învățământ.

De asemenea, am luat decizia ca doamna profesor să nu mai intre la nici o oră de curs. În dimineața zilei de miercuri, la secretariatul Inspectoratului Școlar a fost înregistrată demisia doamnei profesor”, a spus Monalisa Borza.

Mai mult Monalisa Borza a declarat că profesoara preda la clasa elevului cu care a avut relații sexuale și care, în prezent, beneficiază de suport psihologic.

Aceasta a mai precizat că profesoara are o vechime de 10 ani în învățământ și preda la clasa unde era elevul.

”Nu am știință ce s-a întâmplat, nouă ni s-a adus la cunoștință doar că există acele poze compromițătoare. Din ce am fost informați nu rezultă ca ar fi recunoscut că a întreținut relații sexuale cu elevul. Regretăm că există astfel de persoane cu comportament deviant în rândul celor care asigură educație elevilor noștri. Prioritate pentru noi este, acum, asigurarea suportului psihologic elevului și familiei sale pentru a depăși momentele grele prin care au trecut. Doamna profesoară a trecut testul psihologic în luan septembrie 2018”, a precizat Monalisa Borza.

 ”Eu personal nu am găsit nicio poză, dar am aflat că unul dintre elevii noștii deține poze compromițătoare cu una dintre profesoarele noastre.” a declarat  directorul Școlii Gimnaziale ”David Prodan” din Săliștea, Ionela Gabriela Suciu.

Ba mai mult  directoarea școlii a declarat că profesoara în cauză era foarte atașată de copii și nu a dat de bănuit niciodată ca ar fi în stare de așa ceva.

”Era o profesoară foarte bună, foarte atașată de copii, copiii foarte atașați de ea. Nu mi-am imaginat niciodată că s-ar putea întâmpla așa ceva. Nu mai lucrează în învățământ acum, pentru că și-a dat demisia. Nu știu detalii referitoare a întâlnirile lor, dar cu siguranță nu au avut loc în școală”, a mai completat Ioana Gabriela Suciu.

UPDATE: Poliţia Alba a transmis, vineri, precizări referitoare la acest caz:

„La data de 11 februarie 2019, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au luat măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de o femeie de 35 de ani, din Ciugud, care este cercetată sub aspectul săvârşirii infracțiunii act sexual cu un minor.

În urma cercetărilor poliţiştii au stabilit că, în perioada octombrie 2018 – ianuarie 2019, femeia, profesoară la o şcoală din localitatea Săliştea, judeţul Alba, a întreţinut în mod repetat acte sexuale cu un minor, în vârstă de 14 ani, elev al şcolii unde aceasta preda limba engleză.

Profesoara a fost reţinută pentru o perioadă de 24 ore, iar în urma prezentării acesteia Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Faţă de femeie cercetările sunt continuate de către poliţişti sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement