Connect with us
Advertisement

Administrație

Reacția primarului din Alba Iulia, după ce STP a anunțat că suspendă gratuitățile pentru pensionari și elevi: ”Este regretabil”

Publicat

Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a reacționat după ce STP Alba, firma care asigură transportul public în oraș, a anunțat că nu mai poate susține gratuitățile pentru elevi și pensionari din cauza restanțelor la plată acumulate de primărie și le sistează începând de miercuri.

”Categoric este regretabil ce se întâmplă. Consider că este o măsură abuzivă și vom sesiza astăzi Consiliul Concurenței pentru sancționearea operatorului. Problema este falsă și se rezolva prin ședința de consiliu local de vineri, când pe ordinea de zi avem două hotărâri” a spus Gabriel Pleșa.

Acesta a adăugat că primul proiect vizează mandatarea sa pentru semnarea noului contract de transport public cu STP și al doilea aprobarea tarifelor până în data de 9 martie, când, spune el, expiră actualul contract.

”Sunt două proiecte care ne permit ca de săptămâna viitoare, de luni, să putem face plăți. Este o presiune publică înaintea ședinței de consiliu local. Chiar dacă mă voi fi mandatat de consilieri să semnez contractul, voi merge în instanță pentru a contesta acest contract pe care îl consider zdrobitor pentru bugetul local” a adăugat primarul Gabriel Pleșa.

Citește și: Alba Iulia rămâne fără GRATUITATE la transportul public. Sunt afectați pensionarii, elevii și studenții

UPDATE: Precizări Primăria Alba Iulia – ”Decizia STP Alba Iulia S.A de a anula gratuitățile este un act unilateral și abuziv. Vom acționa pe cale legală”

”Decizia companiei private care administrează serviciul de transport public local, prin care au fost eliminate gratuitățile pentru elevi și pensionari este un act abuziv. Această decizie a companiei private este una luată unilateral, fără acordul ori consultarea administrației publice.

Prin urmare, vom acționa pe cale legală pentru a elimina acest abuz și a recupera orice prejudiciu adus administrației și cetățenilor municipiului Alba Iulia.

Considerăm că astfel de acțiuni nu își au locul într-un oraș civilizat și nu sunt demne de o companie care își dorește să continue activitatea și relația contractuală cu administrația publică.

Este cunoscut faptul că între administrația locală și compania STP S.A există, în prezent, un blocaj în ceea ce privește semnarea unui nou contract de gestiune a serviciului de transport public. Considerăm că astfel de acțiuni, venite din partea operatorului, sunt făcute cu scopul de a pune presiune atât de aparatul administrativ cât și pe consilierii locali.

Nu acceptăm șantajul și nici nu vom negocia cu pistolul la tâmplă. Obiectivul nostru, al administrației publice, este de a asigura cetățenilor municipiului un serviciu de transport public modern, eficient și la costuri cât mai reduse.

Nu vom accepta risipa banului public, chiar dacă există astfel de acțiuni, menite a pune presiune pe administrație și chiar pe cetățeni și public. Avem un mandat din partea cetățenilor, care ne obligă la o responsabilitate fiduciară, un mandat care ne obligă să nu aruncăm cu banii publici pe fereastră, doar pentru a face pe plac unora sau altora.

Considerăm că sumele pe care municipalitatea le plătea pentru transportul public, și care se vor a fi plătite în continuare, sunt aberante și nejustificate. Nu putem accepta ca sume de ordinul a 6, 7 sau chiar 8 milioane de euro, care înseamnă între 10 și 15% din bugetul anual al orașului, să fie cheltuite pentru serviciul de transport public. Cu atât mai mult cu cât există exemple de bune practici la alte administrații din țară, la Cluj Napoca, Sibiu, Târgu-Mureș sau alte municipii, unde transportul public este realizat la standarde mult mai înalte și cu costuri mult mai mici.

Îi asigurăm pe cetățenii municipiului că vom face tot ce ține de noi pentru ca Alba Iulia să aibă un serviciu de transport public la cele mai înalte standarde, fără a face risipă din banul public.

Le cerem scuze celor pe care situația creată astăzi, în mod unilateral de către operatorul de transport public, i-a afectat în mod direct și îi asigurăm că facem tot ce ține de noi pentru buna funcționare a serviciului de transport public” – au transmis reprezentanții Primăriei Alba Iulia, într-un comunicat de presă.

Compania a anunțat că, de miercuri, toți călătorii vor trebui să plătească prețul întreg al biletului, respectiv 2,5 lei, din cauză că primăria nu a plătit datoriile de aproape 3 milioane de lei.

”Refuzul primăriei la plata facturilor emise pentru serviciile prestate în acest an a dus la situații limită în desfășurarea activității, pornind de la imposibilitatea întreținerii eficiente și fără compromisuri a flotei de autobuze, până la incapacitatea plății salariilor pentru cei 200 de angajați. Pentru a putea menține activitatea de transport public, serviciu absolut esențial pentru Alba Iulia și celelalte localități membre ale AIDA TL, STP va încasa de la albaiulieni prețul întreg pentru un bilet care permite călătoria timp de o oră, chiar și de la cei care beneficiază de reduceri și gratuitate la transport” au transmis reprezentanții companiei într-un comunicat de presă.

STP Alba a câștigat licitația pentru un nou contract de transport public în Zona Metropolitană, care include, pe lângă Alba Iulia și alte șapte comune din județ, grupate într-o asociație de dezvoltare inter-comunitară.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement