Reacția Spitalului din Alba Iulia după ce medicii nu au văzut că o fetiță de cinci ani avea mâna ruptă. Ce radiografie au făcut
Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia au reacționat în urma incidentului în care medicii de la UPU nu au văzut că o fetiță de cinci ani avea mâna fracturată.
Medicii susțin că fetița acuza dureri la cot și că radiografia a fost făcută în zona în care pacienta a indicat că are duereri.
Este vorba despre cazul unei fetițe de cinci ani care a fost dusă luni, 25 septembrie, la Spitalul din Alba Iulia după ce a căzut la joacă.
CITEȘTE ȘI: Medicii Spitalului din Alba Iulia nu și-au dat seama că o fetiță avea mâna ruptă. La Sibiu, pediatrii i-au pus mâna în ghips
Fata avea încheietura mâinii fracturată, dar la spitalul din Alba Iulia nu a fost tratată. Familia a fost nevoită să meargă a doua zi la Spitalul din Sibiu unde a fost iar consultată și mâna i-a fost pusă în ghips.
Poziția Spitalului de Urgență Alba Iulia
”În urma unui incident nefericit, o pacientă în vârstă de 5 ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, însoțită de părinți, acuzând dureri la cot.
La Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, pacientei i s-a efectuat o radiografie la cot, întrucât durerile semnalate se manifestau în acea zonă.
Radiografia efectuată la SJU Alba Iulia nu a cuprins zona fracturată, care se află în partea inferioară a antebrațului, mai exact între antebraț și palmă, la încheietura mâinii. În schimb, la Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu, s-a efectuat o radiografie la antebraț, care a inclus și zona fracturată, respectiv încheietura mâinii.
Interpretarea radiografiei efectuate la Spitalul din Alba Iulia este corectă. Radiografia s-a realizat la cot, deoarece acolo au fost semnalate durerile și nu în zona inferioară a antebrațului.
Radiografia efectuată la cot nu poate evidenția o fractură metafiză distală a radiusului deoarece zona investigată nu include partea inferioară a antebrațului.
La Sibiu a fost supusă investigațiilor imagistice altă zonă a membrului superior, respectiv antebrațul, iar aceasta a cuprins zona fracturată, respectiv încheietura mâinii.
Facem precizarea că radiografia se efectuează în zona în care este semnalată afecțiunea medicală și nu se extinde asupra altei părți din corp pentru a nu expune riscului asupra iradierii, mai ales în acest caz particular, unde a fost vorba de o pacientă cu vârstă fragedă”, a declarat pentru alba24.ro, Alexandra Roșu, responsabilul de relații cu presa al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (7)