Connect with us
Advertisement

Actualitate

Recomandări de la Poliţia Română, pentru cei care circulă cu BICICLETA. Ce trebuie să respecţi, pentru a evita sancţiuni şi evenimente nedorite

Publicat

bicicleta Vremea frumoasă aduce în trafic iubitorii mișcării pe două roți, care au început să își scoată bicicletele de la ,,hibernare”. Poliția Română recomandă bicicliștilor să se echipeze corespunzător și să respecte regulile de circulație, transmite IGPR.

Poliția Română recomandă tuturor celor cărora le place să meargă cu bicicleta:

Pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, trebuie să ai vârsta minimă de 14 ani, să cunoşti regulile de circulaţie și să fii echipat corespunzător;

Când circuli PE bicicletă, nu traversa carosabilul pe trecerile pentru pietoni!

Bicicletele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie prevazute cu dispozitiv de frânare eficace, cu un sistem adecvat, funcțional, de direcție și cu sistem de avertizare sonoră.

De asemenea, bicicleta trebuie să fie echipată, pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, în față, cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate, cu lumină de culoare roșie și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeași culoare.

Totodată, trebuie echipată cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roți, care, în mișcare, formează un cerc continuu.

Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, redu viteza, asigură-te temeinic şi acordă prioritate de trecere celorlalți participanți la trafic.

Înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga, asigură-te temeinic – din faţă şi din spate – că nu se apropie niciun autovehicul.

La schimbarea direcţiei de mers, chiar daca ai prioritate de trecere, asigură-te că ceilalţi participanţi la trafic au înţeles intenţia ta!

Este interzis să circuli cu bicicleta pe drumurile publice acoperite cu polei, gheață sau zăpadă.

Circulă cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasați în grup, numai în coloană, câte unul.

Nu circula cu bicicleta sub influența băuturilor alcoolice;

Poartă cască de protecţie. Îți poate salva viața.

Circulând cu bicicleta, nu te agăța de vehicule aflate în mers.

Copilul în vârstă de până la 7 ani poate fi transportat pe bicicletă de un adult, numai dacă vehiculul este prevăzut din construcție cu un suport special sau dacă are montat un dispozitiv omologat.

Drum bun!

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. A.D.

    duminică, 05.03.2017 at 12:44

    La ce soferi sunt in judetul Alba , mersul pe bicicleta e curata sinucidere:)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement