Eveniment
Reduceri de salarii, la mai multe spitale din Alba
Cadrele medicale de la spitalele din oraşele Zlatna, Câmpeni şi Baia de Arieş au rămas fără sporuri la salarii, după ce managerii instituţiilor au decis să renunţe la acestea, pentru a se încadra în bugetul de cheltuieli primit pentru 2011. În judeţul nostru există cadre medicale care câştigă sub salariul minim pe economie.
„ Ca să se încadreze în bugetul de 70%, cât cere legea, noua conducere a Spitalului Zlatna au luat ca primă măsură reducerea veniturilor salariaţilor spitalului, care oricum sunt bătuţi de soartă, au familii de întreţinut, iar zona e moartă. Conducerea vrea să le reducă sporurile de sâmbătă, duminică şi de noapte”, a spus preşedintele „Sanitas” Alba, Marius Sepi.
Într-o situaţie similară sunt angajaţii de la Spitalul Baia de Arieş şi Spitalul de boli cronice Câmpeni. Potrivit liderului „Sanitas”, conducerea instituţiei medicale din Câmpeni a luat decizia reducerii sporurilor cu 15%, ca să se încadreze în buget. „Ei justifică pe bună dreptate că trebuie să respecte legea care prevede să se încadreze în bugetul de 70%, dar noi am cerut să nu facă acest lucru, pentru că un drept câştigat nu poate fi luat”, a precizat Sepi.
Sindicaliştii vor cere imperios să se modifice legea sau să se dea cei 70% pentru salarii, iar primarilor care doresc să se păstreze spitalele – să vină cu bani să le susţină, pentru ca personalul angajat în sănătate să poată beneficia de drepturi.
Liderul Sanitas a menţionat că în judeţ sunt nouă cadre medicale, mai exact infirmieri, care au un salariu sub minimum pe economie.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News