Actualitate
Remedii pentru insomnie. Alimentele care trebuie evitate şi recomandări pentru persoanele cu tulburări ale somnului
Alimentația prezintă o importanță deosebită în profilaxia și tratamentul insomniei și este esențial să se descopere și evite alimentele care duc la aceasta, susțin nutriționiștii.
Insomnia reprezintă incapacitatea unei persoane de a adormi sau de a-și menține somnul pe o perioadă de câteva ore și are cauze multiple: prezența unei patologii, viața stresantă, consumul excesiv de cofeină sau alcool, regimul de viață dezordonat, dependența de droguri.
„Anumite tipuri de alimente ajută practic la inducerea somnului, în timp ce altele îl inhibă. Alimente cum ar fi zarzavaturile, legumele cu frunze verzi, cerealele integrale (ovăzul, orezul brun), ciupercile de toate felurile, fructele, semințele, busuiocul sunt surse bogate de carbohidrați complecși, care au un efect ușor sedativ deoarece cresc secreția de serotonină, neurotransmițătorul care induce somnul. Un pahar cu lapte degresat băut seara, înainte de culcare, este unul dintre cele mai vechi și eficiente remedii ale insomniei. Laptele conține triptofan care prin transformarea sa biochimică în serotonină induce somnul și previne trezirea precoce. Salata verde are o reputație foarte bună de luptător împotriva insomniei. Acest lucru se datorează unor substanțe cu structură similară opioidelor care sunt prezente în salată. Așadar, salata verde ar trebui să facă parte constant din cina zilnică alături de legume, alune și pește. Toate aceste alimente conțin vitamina B3 sau niacin, care este implicată în sinteza serotoninei și promovează un somn sănătos”, a explicat nutriționistul Lygia Alexandrescu.
Potrivit acesteia, amestecat cu zeamă de lămâie, sucul de salată poate fi o băutură delicioasă, care induce în mod efectiv somnul.
Nutriționistul a precizat că există și alimente și substanțe care trebuie evitate de către persoanele afectate de insomnie: cafeaua, ceaiul negru, esențele de cola, alcoolul, nicotina, ciocolata, alimentele condimentate, aditivii alimentari, alimentele conservate, sarea și zahărul în exces.
„Sensibilitatea la aceste stimulente variază de la o persoană la alta, astfel încât există persoane care ingerează o cantitate nesemnificativă de ciocolată sau de cafea chiar decofeinizată și care nu pot dormi. Alcoolul, spre exemplu, este o substanță care afectează calitatea și durata somnului; prin ingerarea acestuia se eliberează adrenalina, se blochează transportul triptofanului spre creier și scade astfel nivelul de serotonină”, a arătat Lygia Alexandrescu.
Ea a spus că trebuie evitate mesele copioase, bogate în proteine, seara la ore târzii. „Carnea ușoară de pește sau brânza nesărată, lactatele fermentate, salata verde și pâinea integrală sunt variantele de ales pentru cină”, a precizat Alexandrescu.
La polul opus se află șunca, mezelurile, cârnații, brânza veche, cartofii prăjiți, alimente care conțin fie mulți aditivi alimentari/sodiu, fie tiramina, substanță declanșatoare de agitație nervoasă și chiar durere de cap.
„Hipoglicemia nocturnă este un alt element care trebuie evitat, deoarece are influență în menținerea somnului. Atunci când există o scădere a nivelului glicemiei, în organism se eliberează substanțe gluco-reglatoare, care stimulează creierul, fapt ce se concretizează în vizite târzii la frigider. Eliminarea acestui fenomen se va face treptat, înlocuind carbohidrații rafinați cu cei complecși, care ajută la menținerea constantă a glicemiei, dar și a senzației de sațietate pe o perioadă cât mai lungă”, a mai explicat nutriționistul.
sursa: agerpres.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News