Marți, 11 august, sunt restricții de circulație pe autostrada A1 Sebeș-Deva-Nădlac, secțiunea între Șoimuș și Mintia, în județul Hunedoara.

Se fac lucrări de ranguire a versantului. De asemenea, se adună materialul rezultat din decolmatarea șanțurilor din zona bermelor.

Materialul acumulat pe versant este evacuat periodic, operațiune care permite detensionarea și retensionarea plaselor de protecție.

Traficul se desfășoară pe benzile 1 și 2, până la ora 16:30.

”Conducătorii auto sunt rugați să circule cu prudență și să respecte semnalizarea rutieră temporară”, transmite DRDP Timișoara.

Publicitate

foto: DRDP Timișoara/Facebook