Vor fi instituite restricții de circulație pe Autostrada A1 Sibiu – Pitești de luni 4 mai până vineri 8 mai, anunță Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Acestea vor fi valabile în perioada 04.05.2026, ora 12:00 (luni) – 08.05.2026, ora 12:00 (vineri).

Publicitate

Banda de urgență și banda 1 de pe sensul Pitești – Sibiu vor fi închise etapizat la km 124+520, km 127+600, km 127+630 și km 141+980.

Lucrările de foraj din proximitatea părții carosabile nu se vor desfășura simultan în toate punctele menționate, restricțiile urmând a fi aplicate succesiv, în funcție de necesitățile din teren, a menționat sursa citată.

De asemenea, luni sunt restricții și în zona Cunța. Acolo se vor executa lucrari de reparații pe partea carosabilă.

Publicitate

Banda 1 și banda de urgențe de pe calea 2 (Deva-Sibiu) sunt restricționate.

O altă restricție mai este valabilă luni și în zona Cristian. Banda 2 de pe calea 2 (sens Sebeș-Sibiu) este restricționată pentru încărcarea de material rezultat din curățarea zonei mediane.