Connect with us
Publicitate

Eveniment

REZULTATE BAC 2014 în ALBA: NOTELE la examenul din sesiunea de vară. Promovabilitate cu 5% mai mare faţă de anul trecut

elevi

Publicat

REZULTATE BACALAUREAT 2014 în ALBA. Notele la examen. Ministerul Educaţiei a publicat pe edu.ro notele obţinute de cei 2.755 candidaţi prezenţi la probele de Bacalaureat 2014, sesiunea de vară. 67,8% au reuşit să obţină media 6, de promovare a examenului, rata de promovabilitate fiind cu 5% mai mare faţă de cea din aceeaşi sesiune de anul trecut. Dintre absolvenţii de clasa a XII-a şi a XIII-a din judeţul Alba care au participat la probe, doar o singură candidată, de la Liceul Teoretic „Sfântul Iosif” din Alba Iulia, a reuşit să obţină media 10. În schimb, toţi absolvenţii Colegiului Militar Liceal „Mihai Viteazul” din Alba Iulia care s-au prezentat la examen au promovat BAC-ul, aceeaşi performanţă fiind obţinută şi de promoţia de anul trecut. În top intră de anul acesta şi Liceul „Sfântul Iosif”, care are aceeaşi promovabilitate de 100%.

Citește și BACALAUREAT 2014 în ALBA: REZULTATE pe LICEE, înainte de contestaţii. Topul candidaţilor în funcţie de medii şi TOP LICEE

Vezi NOTELE şi MEDIILE candidaţilor din judeţul ALBA la BACALAUREAT 2014, sesiunea iunie-iulie.

Situaţia publicată pe site-ul IŞJ Alba: REZULTATE BACALAUREAT 2014 inainte de contestatii_1

Situaţia publicată pe edu.ro:

REZULTATE BAC 2014, LISTA candidaţilor alfabetic, AICI.

REZULTATE BAC 2014, LISTA candidaţilor după medie, AICI.

Luni, 7 iulie, timp de patru ore, în intervalul 12.00 şi 16.00, candidaţii nemulţumiţi de note pot depune contestaţii, iar rezultatele finale vor fi cunoscute abia vineri, 11 iulie. În judeţul Alba s-au înscris la această sesiune de Bacalaureat 2.919 de candidaţi, 446 dintre aceştia fiind tineri care nu au reuşit să promoveze probele anii trecuţi, iar 2.473 care au terminat cursurile în promoţia 2014.

Citeşte şi BACALAUREAT 2014 în ALBA: Cum depui contestaţie şi cum s-au desfăşurat probele

Anul trecut, rata de promovabilitate la Bacalaureat 2013 în judeţul Alba a fost de 62,18% înainte de contestaţii şi 63,41%, după contestaţii.

Media minimă de promovare, pe disciplină, este 5, iar media finală, totală, a tuturor disciplinelor, necesară pentru promovarea Bacalaureatului, este minimum 6.

Rezultatele vor fi afişate, luni dimineaţa, şi pe site-ul IŞJ Alba, iar după ora 10.00 şi la centrele de examinare din judeţul Alba, pentru sesiunea de vară a Bacalaureatului 2014:

Alba Iulia:

Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan” (rezultate pentru candidaţii care au susţinut probele de BAC, absolvenţi la HCC şi Colegiul Militar Liceal “Mihai Viteazul” Alba Iulia, Liceul Teoretic “Sfântul Iosif” Alba Iulia, Liceul Teoretic Teiuş)

Colegiul Economic “Dionisie Pop Marţian” (rezultate pentru candidaţii care au susţinut probele de la Colegiul Economic, Centrul de Afaceri Alba Iulia, Liceul de Arte “Regina Maria” Alba Iulia),

Colegiul Tehnic “Alexandru Domşa” (liceu arondat: Colegiul Tehnic “Dorin Pavel” Alba Iulia)

Colegiul Tehnic “Apulum” (licee arondate: Liceul “Corneliu Medrea” Zlatna, Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia, Seminarul Teologic Ortodox “Sfântul Simion Ştefan” Alba Iulia)

Sebeş: Colegiul Naţional “Lucian Blaga” (licee arondate: Liceul cu Program Sportiv Sebeş, Liceul Tehnologic Sebeş)

Cugir: Colegiul Naţional “David Prodan” (arondat, Colegiul Tehnic “I.D. Lăzărescu” Cugir)

Blaj: Colegiul Naţional “Inochentie Micu Clain” (licee arondate: Liceul Teologic Greco Catolic “Sfântul Vasile cel Mare” Blaj,  Liceul Tehnologic “Ştefan Manciulea” Blaj, Liceul Tehnologic “Timotei Cipariu” Blaj, Liceul Tehnologic Jidvei)

Aiud: Colegiul Tehnic Aiud (arondate: Liceul Teologic Romano-Catolic “Grof Majlath Gusztav Karoly” Alba Iulia, Colegiul Naţional “Titu Maiorescu” Aiud, Liceul Tehnologic Agricol “Alexandru Borza” Ciumbrud, Colegiul Naţional “Bethlen Gabor” Aiud)

Ocna Mureş: Liceul Teoretic “Petru Maior” (arondat, Liceul Tehnologic Ocna Mureş)

Cîmpeni:

Colegiul Naţional “Avram Iancu” (licee arondate: Liceul Tehnologic “Ţara Moţilor” Albac, Liceul Tehnologic de Turism şi Alimentaţie Arieşeni)

Liceul Tehnologic Silvic Cîmpeni

Abrud: Liceul “Horea, Cloşca şi Crişan”

Baia de Arieş: Grup Şcolar “Dr. Lazăr Chirilă”

A doua sesiune de Bacalaureat 2014, cea “de toamnă”, începe în 18 august şi este precedată de perioada de înscrieri, în intervalul 14-18 iulie.

CALENDAR BACALAUREAT 2014 – sesiunea august-septembrie 2014

14 – 18 iulie Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen

18 – 19 august Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

18 – 19 august Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

19 – 20 august Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C

21 – 22 august Evaluarea competenţelor digitale – proba D

25 august Limba şi literatura română – proba E)a) – proba scrisă

26 august Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă

27 august Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă

29 august Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă

1 septembrie Afişarea rezultatelor (până la ora 12.00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12.00 – 16.00)

2 – 3 septembrie Rezolvarea contestaţiilor

4 septembrie Afişarea rezultatelor finale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate