Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

REZULTATE finale ADMITERE 2017 la Colegiul Naţional Militar Alba Iulia. LISTA completă şi TOP medii de intrare. De două ori mai multe fete ca anul trecut


Publicat

elevi colegiul

colegiul militar 14Colegiul Național Militar ,,Mihai Viteazul” din Alba Iulia a publicat, luni, 3 iulie, rezultatele finale ale concursului de admitere 2017.

La admiterea de la Colegiul Militar din Alba Iulia, în acest an, nu au mai fost locuri separate pentru băieţi şi fete. Candidaţii s-au putut încadra pe toate cele 120 de locuri scoase la concurs. Astfel, numărul fetelor care devin eleve la Colegiul Militar în acest an s-a dublat: de la 20 la 43. Tot ele conduc şi clasamentul mediilor.

Pentru cele 120 de locuri aprobate, au concurat 337 de elevi de gimnaziu (241 băieţi şi 96 fete). Dintre aceştia, au trecut testul grilă 265 (179 băieţi şi 86 de fete).

După ierahizare, au fost admişi în etapa finală 120 de candidaţi (din care 43 fete), printre care şi 20 din Alba (10 fete şi 10 băieţi).

Vezi Rezultate finale admitere Colegiul Militar Alba Iulia 2017

Din Alba, au promovat testul grilă 39 de candidaţi (19 băieţi şi 20 de fete), mai mulţi faţă de anul trecut (23).

Luni, 3 iulie, a avut loc etapa a doua a examenului de admitere la Colegiul Naţional Militar “Mihai Viteazul” din Alba Iulia. Candidaţii declarați admiși la testul grilă din data de 26 mai, în urma promovării evaluării naționale, au fost ierarhizați, în ordinea strict descrescătoare a mediilor finale de admitere.

Cea mai mare medie a fost 9,95, iar ultima medie de admitere a fost 8,55.

Cele mai mari medii:

Candidat / Nota test / Media Evaluare Naţională / Media cls.V-VIII / Media admitere / Media finală admitere

Costache C.D. Alexandra Maria (Vâlcea)  /  10.00 / 9.90 / 9.99 / 9.91 / 9.95

Lăzărescu I.D. Marina Diana Adelina (Gorj) / 10.00 / 9.85 / 10.00 / 9.88 / 9.94

Degeu L. Vlad (Mureş) 10.00 / 9.82 / 9.98 / 9.85 / 9.92

Harabagiu N. Andreea Alexandra (Hunedoara) 10.00 / 9.75 / 9.97 / 9.79 / 9.89

Mondiru F.A. Teodor Gabriel (Argeş) 10.00 / 9.80 / 9.69 / 9.77 / 9.88

Petriş N.D. Mălina (Bihor) / 10.00 / 9.52 / 10.00 / 9.61 / 9.80

Pena M.D. Daciana Maria (Hunedoara)  9.70 / 9.90 / 9.91 / 9.90 / 9.80

Cojocaru C. Andrei Octavian (Vâlcea) 9.70 / 9.77 / 10.00 / 9.81 / 9.75

Galben I. Cornelia Mihaela (Bistriţa-Năsăud) 10.00 / 9.35 / 9.96 / 9.47 / 9.73

Maftei M.M. Vivian Mihaela (Mureş) 9.70 / 9.75 / 9.88 / 9.77 / 9.73

Căpeţ L. Iustina Daciana (Vâlcea) 9.70 / 9.72 / 9.99 / 9.77 / 9.73

Beian I.S. Dragoş (Mureş) 9.70 / 9.67 / 9.77 / 9.69 / 9.69

Popa L. Radu Mihai (Cluj) 9.40 / 10.00 / 9.85 / 9.97 / 9.68

La testul grilă din 26 mai au fost verificate cunoștințele la limba și literatura română și matematică. Cei care au obţinut minim nota 6.00 au fost declarați admiși.

Vezi Subiecte admitere 2017

Vezi Rezultate test grila Admitere 2017 Colegiul Militar Alba Iulia

Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” îşi are sediul în Alba Iulia din anul 1975. A funcţionat iniţial la Târgu Mureş, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial la Timişoara şi, din 1977, la Alba Iulia. Înfiinţat la 1 noiembrie 1919 printr-un Înalt Decret Regal semnat de către regele Ferdinand, colegiul a fost desfiinţat în 1947 din motive politice şi reînfiinţat trei decenii mai târziu, de această dată la Alba Iulia.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

1 Comentariu

1 Comment

  1. Corina Mutulescu

    luni, 03.07.2017 at 21:56

    Cum vi se pare situatia creata la examenul de admitere la Colegiul Militar Alba Iulia?Elevi care au promovat examenul de admitere la Colegiul Militar cu note 10 si 9.70 nu au fost admisi din cauza unei erori . Ei in prezent sunt elevi care au absolvit clasa a noua dar nu au fost informati ca nu mai au dreptul sa participe la procesul de admitere de anul acesta,Ordinul Ministerului Educatie fiind emis in anul 2016.Cu toate acesta li s -a permis recrutarea,sustinerea tuturor probelor de admitere, iar in momentul afisarii rezultatelor au fost informati ca nu pot fi admisi, conducerea Colegiului invocand ca nu au fost informati despre acest Ordin nr 5079/2016

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

BLAJ

Doi tineri din Blaj au bătut o bătrână și i-au furat 30 de litri de vin. Cum au fost prinși de polițiști și pedeapsa primită

Publicat

hoti

Un tânăr și un minor din Blaj au fost condamnați la închisoare cu executare după ce au tâlhărit o bătrână de 81.

După ce au batut-o cu salbaticie i-au furat acesteia 30 de litri de vin și 700 de lei. Bătrâna a avut nevoie de peste 60 de zile de îngrijiri medicale. 

Unul dintre cei doi tâlhari a fost identificat după urmele de încălțăminte pe care le-a lasat în noroi, la locul faptei, urme ce erau identice cu încălțările pe care le purta la momentul în care a fost prins.

Aceștia au fost judecați de magistrații Judecătoriei Blaj, iar decizia a venit pe data de 18 februarie, însă în urmă cu câteva zile, motivarea judecătorilor a fost făcută publică.

Ce s-a întâmplat

În noptea de 4 spre 5 mai 2020, cei doi tineri au sarit gardul în curtea bătrânei și s-au dus direct la pivnița acesteia. Acolo cu un cuțit au încercat să spargă încuietoarea dar nu au reușit, deoarece cuțitul s-a rupt. Au luat alt cuțit din bucătăria femeii și au reușit să deschidă ușa la pivniță.

De acolo au furat aproximativ 30 de litri de vin, îmbuteliat în 5-6 PET-uri de plastic.

Apoi, ”inculpații au spart un geam dinspre curte, aflat în imediata apropiere a ușii de acces în casa de locuit, cu intenția de a deschide ulterior ușa de acces, moment în care au fost surprinși de către persoana vătămată care a deschis ușa din interior”, se arată în motivarea instanței din Blaj.

În acel moment cei doi i-au aplicat bătrânei mai multe lovituri puternice cu pumnii în zona feței.

”În continuare inculpații au răvășit lucrurile prin mai multe dulapuri după care de pe polița unui dulap din camera folosită de persoana vătămată, au sustras suma de aproximativ 700 lei și au părăsit locuința, și apoi, curtea și grădina, prin același loc prin care au pătruns în interior”, se mai arată în documentul citat.

Femeia a fost găsită în stare de șoc, de către rude, în dupăamiaza zilei de 5 mai.

Aceasta a fost transportată la spital, unde medicul legist a concluzionat că are nevoie de cel puțin 60-70 de zile de îngrijiri medicale.

Cum au fost prinși cei doi tâlhari

La scurt timp după ce rudele au anunțat poliția, de la fața locului, polițiștii criminaliști au prelevat mai multe probe, printre care și câteva urme de încălțăminte.

După ce au întocmit un cerc de suspecți, polițiștii au mers la unul dintre cei doi tâlhari. L-au găsit pe aceasta, într-o casă dintr-o zonă în care locuiesc mai multe persoane de etnie romă. Tânărul se afla în pat, iar langă pat, un bidon de vin.

Când polițiștii l-au întrebat de une provine vinul acesta a recunoscut că l-a luat din pivnița bătrânei.

Apoi, acesta i-a condus pe polițiști la cel de al doilea făptaș. Acolo, oamenii legii au descoperit o pereche de încălțăminte care se potrivea cu urmele lasate în curtea bătrânei.

Aceștia și-au recunoscut fapta și au fost acuzați și judecați pentru tâlhărie calificată.

Pentru fapta lor, unul dintre cei doi, Romeo L., a primit doi ani de închisoare, iar minorul, Ș.D., a primit un an de detenție într-un centru pentru minori.

De asemenea au mai fost obligați la plata unor cheltuieli de judecată.

 

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Un spărgător de apartamente care a dat trei ”lovituri” în Alba Iulia, arestat preventiv. Cum a acționat și ce a reușit să fure

Publicat

mascati, politie

Un bărbat de 36 de ani, din județul Timiș, a fost arestat preventiv la cererea procurorilor fiind suspect că a spart trei apartamente din Alba Iulia și ar fi sustras bani și bijuterii. Prejudiciul total se ridică la peste 83.000 de lei.

Mai mult de atât, acesta ar fi spart și un apartament din Iași, folosind același mod de operare. Acum polițiștii încearcă să afle dacă bărbatul a mai dat și alte lovituri. Momentan, acesta va sta în arest preventiv, pentru 30 de zile. 

Potrivit IPJ Alba, la data de 4 martie 2021, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 36 de ani, din comuna Voiteg, județul Timiș, care este bănuit de săvârșirea a 3 fapte de furt din apartamente situate pe raza municipiului Alba Iulia.

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în perioada iulie – noiembrie 2020, folosindu-se de chei potrivite sau mincinoase, ar fi pătruns în 3 apartamente din Alba Iulia, în timp ce proprietarii acestora nu erau acasă și ar fi sustras bani și bijuterii, în valoare totală de 83.000 de lei.

Individul a fost identificat și reținut, cu sprijinul polițiștilor de investigații criminale din municipiul Iași, imediat după ce, folosind același mod de operare, ar fi sustras, dintr-un apartament din municipiul Iași, peste 37.000 de lei.

Asupra sa au fost găsite mai multe chei, ustensile și dispozitive folosite la deschiderea ușilor precum și bani.

Pe data de 5 martie, magistrații Judecătoriei Alba Iulia au admis propunerea procurorilor și au dispus arestarea preventivă a bărbatului pe o perioadă de 30 de zile.

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO Cum funcționează atelierul de tors și dărăcit lâna din Zlatna, cu o instalație cumpărată de primărie la preț de fier vechi

Publicat

Primăria oraşului Zlatna a cumpărat o instalaţie de dărăcit şi tors lâna, pe care a instalat-o în fostul cămin cultural din Pătrângeni, un sat aparținător. Micul atelier primește lână de la producătorii de pe Valea Ampoiului, din Apuseni, dar și din țară. 

Este vorba despre o instalație foarte veche, dar funcțională, pe care primăria a plătit 15.000 de lei (aproximativ 3.000 de euro) și a pus-o în funcțiune în urmă cu aproximativ 2 luni. ”Am luat-o la preț de fier vechi”, spune primarul .

În prezent, acolo lucrează 3 oameni, care pot produce aproximativ 50 de kilograme de lână toarsă într-o zi de muncă.

Primarul orașului, Silviu Ponoran, spune că instalația poate procesa și lână mai aspră, obținută de la rasele crescute de ciobanii din Apuseni (țurcană, țigaie).

”Avem deja desfacere, avem comenzi de la mănăstiri și de la fel de fel de ateliere mici din toată țara. Ne-a contactat recent și un producător de covoare, deocamdată facem față. Banii obținuți se constituie în venituri la primărie. Aș fi mulțumit să putem plăti cheltuielile și salariile celor trei oameni” a spus primarul.

De asemenea, unul dintre clienți va fi și Tică Darie, un tânăr stabilit la Roșia Montană care a pus pe roate o afacere cu produse de lână, pe care le vinde în toată Europa.

”Made in Roșia Montană” vinde online produse din lână tricotate manual de cele aproximativ 35 de femei din satele Roşiei Montane și din împrejurimi, care lucrează acolo.

Primăria cumpără deocamdată doar lână spălată, iar aceasta este o problemă pentru micii producători.

”Cea mai mare parte a lânii românești se spală în Turcia, dar acest lucru se va schimba pentru că dorim să continuăm acest proiect pentru a ajuta comunitățile locale” a mai spus primarul.

Acesta a adăugat că instituția pe care o conduce intenționează să aplice pentru o finanțare la Ministerul Agriculturii pentru un centru de colectare și spălare a lânii, micul atelier de la Zlatna fiind doar un prim pas spre o revitalizare a acestui domeniu în zona Munților Apuseni.

Muzică: Dumitru Fărcaș – suită din Țara Moților

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Spitalul din Sebeș va avea o linie de gardă pe compartimentul ATI. Vor putea fi efectuate intervenții chirurgicale la orice oră

Publicat

La Spitalul Municipal din Sebeș se fac primele demersuri pentru înființarea unei linii de gardă pe compartimentul ATI.

Mai exact, prin implementarea unei linii de gardă, Spitalul Municipal din Sebeș va avea permanență și va putea efectua intervenții chirurgicale de urgență la orice oră. 

Momentan în cea mai recentă ședință de Consiliu Local al Municipiului Sebeș, consilierii locali au votat pentru înființarea liniei de gardă.

Directorul Spitalului din Sebeș, Anca Franchini, a declarat pentru alba24.ro că momentan se fac toate demersurile pentru înființarea liniei de gardă. Momentan pe compartimentul ATI sunt trei medici, dar pentru o linie de gardă sunt necesari minim cinci medici și automat va fi nevoie de angajari.

Mai mult de atât pentru a respecta toate cerințele, și locația în care va funcționa linia de gardă trebuie să sufere mai multe modificări.

De asemenea unitatea medicală din Sebeș mai așteptă și avizul din partea ministerului Sănătății.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate