Educație
REZULTATE finale TITULARIZARE 2021: Rata de promovare în ALBA a crescut la 47,42%, după contestații. Calendar repartizare
Rezultate finale Titularizare 2021, publicate marți de Ministerul Educației: Rata de promovare a examenului de Titularizare 2021 în Alba a urcat de la 42,7% la 47,42% (cu cinci procente), după contestații. Urmează ședințele de repartizare pe posturi.
Anul acesta, a fost doar o singură notă de 10 la proba scrisă. Comparativ, anul trecut, procentul era de 56,52% și erau două note maxime.
În actualizare
Anul acesta, 131 de candidați din Alba, dintre cei 426 care au susținut proba scrisă la Titularizare 2021 au depus contestații după publicarea notelor inițiale. Este vorba despre un număr record de contestații din ultimii cinci ani. În 2021, și rezultatele au fost mai slabe. Majoritatea contestațiilor au fost depuse de candidați educatori, învățători și profesori de Educație Fizică.
Cea mai mare notă contestată a fost 8,35, iar cea mai mică 1,8.
Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.
Vezi și TITULARIZARE 2021: SUBIECTELE și baremele de corectare, pe discipline, la proba scrisă
Inițial, în Alba au fost 570 candidați înscriși, dintre care 109 din promoția curentă. Au absentat 110 și s-au retras din examen alți 34 de profesori (426 prezenți).
Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 4 – 5 august.
Situația la nivel național – Titularizare 2021 – rezultate finale:
97% dintre contestațiile depuse au dus la modificarea notei inițiale, a anunțat ministrul Educației. Rata de promovare a examenului de titularizare a crescut ușor, la 46%, de la 44,47%, la nivel național.
Declarații ale ministrului Educației:
- S-au înregistrat 6.048 de contestații, din care 6.045 de contestații s-au soldat cu schimbarea notei inițiale. Un procent de 97 la sută procent greu de explicat în condițiile în care e nevoie de încredere în evaluarea inițială.
- La Titularizare s-au înscris în număr de 34.000 de candidați, au reușit să ajungă la proba scrisă 27.000 de candidați. Au fost înregistrate 25.000 de lucrări scrise din care 6.045 au avut nota schimbată în urma contestațiilor.
- Prin urmare. a crescut la 47 la sută, procent asemănător cu cel din anul 2019, mult sub cel înregistrat în anul 2020. Doar 11.000 de candidați au reușit să obțină peste nota șapte necesară pentru titularizare. Este un puternic semnal de alarmă.
- Care au nota 10 a rămas neschimbat după contestații
- Este inadmisibil să îți dorești să fii cadru didactic și să obții nota unu la examen
- Trebuie o evaluare digitalizată care să elimine subiectivismul uman. Mă refer la numărul foarte mare de contestații care s-au soldat cu schimbarea notei. Dacă acest lucru este posibil pentru elevii care susțin evaluările de la clasele a doua, a patra, a șasea, va trebui să fie posibil și pentru cei care susțin evaluările profesorilor
- Rezultatele cele mai slabe sunt obținute de cei mai proaspeți absolvenți din învățământul superior.
- Nu toți cei care au obținut peste nota șapte vor putea să obțină un post de titular, dar la unul dintre subiectele următoare – o să mă refer la rectificarea bugetară pentru care am solicitat o creștere de buget bazată pe creșterea numărului de posturi. Creșterea numărului de posturi are la bază micșorarea numărului de elevi în clasă și are la bază construcția de noi grădinițe, spre exemplu. Odată cu creșterea numărului de posturi în sistem va crește și șansa de titularizare a acelor cadre didactice care au obținut rezultate bune .
- Pe de altă parte, numărul total al posturilor titularizabile este dat de suma deciziilor fiecărei școli de la nivelul Consiliului de Administrație. Aceste decizii trebuie să fie profesioniste, e nevoie de un management mult mai bune școli. În acest sens vom organiza concursul pentru ocuparea posturilor de directori în școli. Așa cum v-am spus, la finalul acestei săptămâni, va fi publicată metodologia de concurs. În data de 14 septembrie va debuta concursul, pe 15 octombrie vom avea proba scrisă, apoi cei care vor putea să obțină peste nota șapte la proba scrisă se vor prezenta la comisiile de interviu care vor avea o structură puternic profesionalizată, în așa fel încât înainte de sărbătorile de iarnă să se emită deciziile pentru directorii câștigători ai concursului începând cu ianuarie 2022.
- Este al doilea motiv pentru care dorim să dăm șansa profesorilor buni, cu vocație de dascăl, se poate să obțină posturi de titulari în sistemul de educație. Pentru că avem nevoie de resursă umană, competentă în sistemul de educație.
CALENDAR TITULARIZARE 2021:
21 iulie 2021 – desfășurarea probei scrise
27 iulie 2021 – comunicarea rezultatelor iniţiale
27-28 iulie 2021 – înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora la centrele de evaluare
29 iulie-2 august 2021 – soluţionarea contestațiilor
3 august 2021 – comunicarea rezultatelor finale
4 august 2021 – repartizarea cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au participat la concursul naţional, sesiunea 2021, conform prevederilor art. 74alin. (3), lit. a) sau 80 alin. (9), după caz; repartizarea candidaţilor conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. b) sau 80 alin. (9), după caz;
Vezi LISTA_POSTURI_PERIOADA_NEDETERMINATA – JUD. ALBA
Vezi GRAFIC_SEDINTE_REPARTIZARE_4_AUG_2021 – JUD. ALBA
5 august 2021 – ședință de repartizare, în ordine, a: (i) cadrelor didactice titulare, conform prevederilor 74 alin. (3), lit. c); (ii) cadrelor didactice titulare, conform prevederilor 74 alin. (3), lit. d); (iii)cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei rămase cu norma didactică de predare incompletă, conform prevederilor 74 alin. (3), lit. e); (iv)cadrelor didactice titulare, conform prevederilor 74 alin. (3), lit. f) sau 80 alin. (9), după caz
6 august 2021 – reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate
9-23 august 2021 – emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră
Condiții pentru Titularizare 2021 – repartizări pe posturi
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină minimum nota 7 (șapte) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/ inspecția specială la clasă în profilul postului sau cel puțin media 8 (opt) la inspecțiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2021, pe parcursul anului şcolar 2020-2021.
Media de repartizare se calculează astfel: [(nota obținută la proba scrisa)*3+(nota obținută la proba practică/inspecția specială la clasă)]/4.
Pentru angajarea pe perioadă determinată, candidații trebuie săobțină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială în profilul postului sau cel puțin media 5 (cinci) la inspecțiile la clasă în profilul postului sau în cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2020, pe parcursul anului şcolar 2020-2021.
Media de repartizare se calculează astfel: [(nota obținută la proba scrisă)*3+(nota obținută la proba practică/inspecția specială la clasă)]/4.
Pentru proba scrisă, Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie stabileşte 3 (trei) variante de subiecte şi baremele de evaluare aferente.
Cadrul didactic titular în învăţământul preuniversitar anterior înscrierii la concurs, care se prezintă la concursul naţional pentru ocuparea unui alt post didactic/unei alte catedre declarat(e) vacant(e)/rezervat(e) în învăţământ preuniversitar şi nu ocupă post/catedră sau obţine o notă mai mică de 5 (cinci), îşi păstrează calitatea de titular în unitatea/unităţile de învăţământ din care provine.
Cadrul didactic angajat cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei care participă la concursul naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2021 şi obţine media de repartizare minimum 7 (şapte) poate solicita repartizarea pe perioadă nedeterminată pe postul didactic/catedra pe care este angajat, în condiţiile în care consiliul de administraţie/consiliile de administraţie al/ale unităţilor de învăţământ confirmă, prin adresă scrisă, că postul didactic/catedra respectiv(ă) are o viabilitate estimată de cel puţin 4 (patru) ani şcolari şi poate fi ocupat(ă) pe perioadă nedeterminată. Adresa se depune la dosarul de înscriere la concursul naţional de către candidat.
În situaţia în care cadrul didactic angajat pe durata de viabilitate a postului/catedrei nu obţine media de repartizare minimum 7 (şapte), dar obţine cel puţin media de repartizare minimum 5 (cinci), rămâne angajat pe durata de viabilitate a postului/catedrei, conform deciziei de repartizare pe post/catedră.
Cadrul didactic angajat cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei care participă la concursul naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar pierde această calitate în situaţia în care obţine o notă mai mică de 5 (cinci) la proba scrisă din cadrul concursului naţional, sesiunea 2021, la disciplina/una dintre disciplinele corespunzătoare postului didactic/catedrei pe care este angajat, conform deciziei de repartizare.
Posturile didactice/catedrele eliberate, inclusiv posturile didactice/catedrele vacante propuse pentru a fi ocupate pe perioadă nedeterminată, care se includ în listă sub un singur cod, se ocupă în şedinţele de repartizare ulterioare.
În cazul mediilor de repartizare egale obţinute la concurs, prioritate la ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate au, în ordine:
a) candidaţii cuprinşi în programe recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării, prin care se recrutează, se selectează, se pregătește și se sprijină personalul didactic de predare pentru a desfăşura activităţi didactice în unităţi de învăţământ preuniversitar situate în medii dezavantajate;
b) candidaţii cu domiciliul în localitatea în care se află postul didactic/catedra solicitat(ă);
c) candidaţii care au dobândit gradul didactic I;
d) candidaţii care au dobândit gradul didactic II;
e) candidaţii care au dobândit definitivarea în învăţământ;
f) candidaţii cu media de departajare cea mai mare
g) candidaţii cu media cea mai mare obţinută la examenul de licenţă/absolvire a studiilor, respectiv media cea mai mare obţinută la examenul de bacalaureat pentru absolvenţii liceelor pedagogice.
Vezi integral Extras Metodologie Titularizare 2021
CALENDAR REPARTIZĂRI pe POSTURI 2021 – continuare
6 august 2021: ocuparea posturilor didactice/catedrelor, rămase vacante, de către cadrele didactice care beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată conform prevederilor art. 63 din Metodologie;
Începând cu data de 19 august 2021, prioritate la ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, în toate etapele şi ședințele de repartizare, precum şi după începerea cursurilor, au, în ordine, cadrele didactice titulare cu reducerea de activitate nesoluționată, cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care solicită completarea normei didactice de predare şi cadrele didactice care beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată conform prevederilor art. 63 din Metodologie.
19 august 2021 (termen limită): numirea, prin detaşare în interesul învăţământului, în funcţiile de conducere, îndrumare şi control neocupate prin concurs;
CALENDAR REPARTIZĂRI pe POSTURI 2021 – continuare
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News