RO e-factura de la 1 iunie pentru persoane fizice: cine este obligat să folosească sistemul și care sunt excepțiile
RO e-factura, sistemul naţional privind factura electronică, va continua să fie aplicat și pentru persoane fizice, de la 1 iunie, însă cu unele excepții. Ministerul Finanțelor a anunțat recent modificări în legislație ce vizează anumite categorii de contribuabili.
Este vorba despre persoanele care obțin venituri din drepturi de autor sau din activități agricole. Obligația rămâne însă în vigoare pentru alte categorii.
RO e-factura: pentru ce se folosește sistemul
Sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura a fost creat în vederea punerii la dispoziţia operatorilor economici a unui serviciu electronic pentru emiterea și primirea facturilor operatorii economici - persoane impozabile stabilite în România. Indiferent dacă sunt sau nu înregistrate în scopuri de TVA, acestea au obligaţia să raporteze în sistemul naţional privind factura electronică, potrivit Ministerului Finanțelor.
Obligația de transmitere a facturilor prin e-Factura în Spațiul Privat Virtual (SPV) al ANAF este în următoarele situații:
- B2B (Business-to-Business): Pentru toate tranzacțiile efectuate între două entități economice (firme, PFA-uri)
- B2G (Business-to-Government): Pentru facturile emise către instituții și autorități publice
- B2C (Business-to-Consumer): Pentru facturile emise către persoane fizice (obligația a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2025
AICI, GHIDUL e-factura și tipuri de facturi.
RO e-factura de la 1 iunie pentru persoane fizice: cine trebuie să emită facturi electronic
De la 1 iunie, la categoria persoane fizice, rămâne obligația utilizării e-factura pentru persoanele fizice care desfășoară activități economice organizate sau care sunt asimilate operatorilor economici, potrivit adevarul.ro.
Acestea sunt:
- PFA (persoane fizice autorizate)
- II (întreprinderi individuale)
- IF (întreprinderi familiale)
- alte forme de activitate economică înregistrate fiscal.
RO e-factura de la 1 iunie pentru persoane fizice: cine este exceptat
Ministerul Finanțelor a anunțat recent că sunt exceptate de la obligația utilizării e-Factura:
- persoanele fizice care obțin venituri din drepturi de autor, activități agricole
- institutele și centrele culturale străine care funcționează în România în baza unor acorduri interguvernamentale.
Persoanele fizice care se identifică fiscal prin CNP nu vor mai avea obligația utilizării sistemului RO e-Factura. Utilizarea sistemului va fi opțională.
Persoanele care nu mai au obligația utilizării sistemului sau nu mai doresc să îl folosească vor putea solicita radierea din registrele RO e-Factura.
Ce se modifică în lege
Principalele modificări propuse vizează:
- eliminarea obligativității utilizării sistemului RO e-Factura pentru persoanele fizice care se identifică fiscal prin cod numeric personal (CNP), acestea urmând să poată utiliza sistemul doar opțional
- exceptarea de la obligația utilizării sistemului RO e-Factura pentru agricultorii persoane fizice care aplică regimul special pentru agricultori, având în vedere că aceștia utilizează deja carnete de comercializare care asigură trasabilitatea operațiunilor și conțin informațiile obligatorii din factură
- exceptarea institutelor și centrelor culturale ale altor state care activează în România în baza unor acorduri interguvernamentale, în contextul dificultăților tehnice și administrative generate de lipsa unui cod de identificare fiscală
- introducerea posibilității de radiere din registrele RO e-Factura pentru persoanele care nu mai au obligația sau nu mai doresc utilizarea sistemului.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)