Connect with us
Advertisement

Actualitate

Români confirmați cu COVID în Grecia și plasați în carantină. Detalii de la autorități

Publicat

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat, joi, că sunt trei români confirmați cu COVID-19 în Grecia, doi aflați în Salonic și altul în Insula Corfu, care sunt plasați în carantină. Alt cetățean român, aflat în localitatea Nafplio, ar avea simptome.

Cazul unuia dintre cei doi români testați pozitiv la Salonic a fost făcut public luni, alături de alte două, în Insula Evia.

Joi, MAE a transmis că românul aflat în Salonic și care fusese confirmat cu COVID-19, a fost supus unui nou test, rezultatul retestării fiind pozitiv. Va rămâne în carantină pentru o perioadă de 14 zile.

De asemenea, un alt cetățean român care locuia cu persoana în cauză a fost testat la rândul său și confirmat pozitiv pentru infecția cu COVID-19 acesta fiind plasat în carantină pentru o perioadă de 14 zile.

Vezi și Teste COVID-19 la cerere, în județul Alba. Cât costă și unde se pot face

Miercuri, Ambasada României la Atena a fost notificată de către autoritățile elene cu privire la un cetățean român aflat în Insula Corfu și care a fost confirmat pozitiv pentru infecția cu COVID-19 în urma testului efectuat la intrarea pe teritoriul Republicii Elene. Acesta a fost transferat în unitatea hotelieră în care își va efectua carantina împreună cu un membru al familiei, tot cetățean român, mai precizează MAE.

Misiunea diplomatică s-a autosesizat în urma informațiilor apărute în presa elenă cu privire la situația unui cetățean român aflat în localitatea Nafplio care, în urma unor simptome asimilate infectării cu COVID-19, a solicitat asistență medicală de specialitate. Potrivit informațiilor obținute de ambasadă, cetățeanul român se află în curs de investigații și primește asistența medicală specifică într-o unitate medicală din Atena. Ambasada României la Atena este în contact cu respectiva unitate medicală.

Citește și LISTA centrelor de testare COVID-19 din țară. Unde vă puteți testa înainte de a pleca în vacanță în Grecia, din 15 iulie

MAE reamintește că, începând cu data de 15 iulie, ora 00.01, pe lângă formularul electronic, respectiv codul QR, cetățenii români trebuie să prezinte la intrarea pe teritoriul Greciei prin punctul de frontieră de la Kulata-Promachonas și testul molecular negativ pentru infecția cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei. Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză și să conțină numele și prenumele persoanei testate, precum și seria și numărul cărții de identitate sau ale pașaportului persoanei respective.

Ministerul Afacerilor Externe continuă să urmărească evoluțiile cu privire la tranzitul cetățenilor români prin punctul de frontieră de la Kulata – Promachonas și continuă dialogul cu autoritățile elene pentru identificarea de soluții necesare reducerii timpului de așteptare și prevenirii unor noi aglomerații în perioada următoare. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe menționează că autoritățile elene competente pot modifica fără preaviz condițiile de intrare pe teritoriul național, în funcție de numărul de noi cazuri de COVID-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 și Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.

sursă: mae.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement