Connect with us
Advertisement

Actualitate

România, la 26 de ani de la Revoluţie. Numărul salariaţilor a scăzut la jumătate, se consumă mai puţină carne şi avem datorie externă de 90 miliarde euro

Publicat

revolutie 89, alba iulia Date interesante pentru evoluţia situaţiei din România, la 26 de ani de la Revoluţia din 1989 şi schimbarea regimului politic şi economic se desprind dintr-un raport al Institutului Naţional de Statistică. Potrivit acestuia, ţara a evoluat macroeconomic, însă consumul de carne per capita este mai redus cu 4%, consumul de unt este de trei ori mai scăzut. Pe de altă parte, consumul de bere s-a dublat, iar cel de margarină s-a triplat. Dacă acum. 26 de ani un aveam datorie publică, acum aceasta este de 54 miliarde euro, iar cea externă, de 94 miliarde euro.

Numărul de salariaţi a scăzut de la 8,2 milioane în 1990 la 4,5 milioane astăzi, în timp ce numărul de pensionari a crescut de la 3,7 milioane în 1990 la 5,2 milioane în prezent.

La capitolul educaţie, avem cu 3,6 mai mulţi licenţiaţi, însă numărul absolvenţilor de şcoli profesionale a scăzut de zece ori.

În 1990 România avea peste 8 milioane de salariaţi, însă numărul acestora a scăzut constant odată cu restructurările făcute de companiile de stat care au fost privatizate. În plus, anii de criză economică şi-au pus amprenta şi asupra efectivelor de personal, astfel că, în 2011, România a ajuns la un record negativ de 4,3 milioane de salariaţi (numărul mediu pe întreg anul; însă în ianuarie 2011 numărul de salariaţi ajunsese la 4 milioane).

O situaţie paradoxală se înregistrează în ceea ce priveşte numărul de bugetari din aceeaşi perioadă: dacă în 1990 un număr de 800.000 de bugetari deserveau o populaţie de 22,8 de milioane de persoane, în prezent există 1,2 milioane de angajaţi bugetari, la o populaţie de 19,9 milioane de persoane. Pe vremea guverului condus de Călin Popescu Tăriceanu, numărul de bugetari ajunsese şi la 1,4 milioane de persoane.

Dacă în 1989 exista o rată de dependenţă de 2,2 salariaţi la un pensionar, în 2014 raportul a ajuns la 0,85 de salariaţi la un pensionar. Sporul natural negativ din ultimii ani şi migraţia externă a 2,2 milioane de români au contribuit la scăderea populaţiei şi, totodată, la scăderea numărului de persoane din câmpul muncii.

România are un PIB total de 150 de miliarde de euro, de 3,5 ori mai mare faţă de cel din 1989, însă suntem pe penultimul loc din Uniunea Europeană, înaintea Bulgariei.

Privatizările şi destructurarea sistemului de companii de stat au condus la un proces de dezangajare în anii ’90, care nu a mai fost refăcut în ultimii 15 ani prin investiţii străine sau autohtone private. Astăzi, 96% din cifra de afaceri a firmelor este desfăşurată de capital privat românesc sau al multinaţionalelor, doar 4% rămânând sub controlul statului român.

Românii consumă mai puţină carne şi unt, dar mai multă bere, margarină, lapte şi varză

În timp ce în anii 1990 un român consuma anual 56,9 kilograme de carne şi produse din carne în echivalent, în anul 2013 el consumă cu 4% mai puţin, adică 54,4 kilograme anual, arată datele Institutului Naţional de Statistică. S-a înjumătăţit consumul de carne de vită, dar a crescut cel de carne de porc (16%, de la 25,1 kilograme la 29,1 pentru un locuitor).

„Ar fi trebuit să crească consumul de carne de vită, pentru că se consumă mai multă în alimentaţia publică. Dar nu avem un consum mai mare de carne de vită pentru că nu avem o carne de vită de calitate. Iar în România nu este un obicei serios de a consuma vită, românul consumă mai mult porc“, spune Ioan Popa, directorul general al Transavia, unul dintre cele mai importante businessuri din industria alimentară, cu afaceri de peste 100 milioane de euro anul trecut, citat de zf.ro.

„În mezeluri se găseşte carne roşie, iar vita este mai scumpă, de aceea se găseşte mai multă carne de porc“, adaugă Ioan Popa.

Referitor la consumul de carne de pasăre, acesta nu a suferit mari modificări în ultimele două decenii, crescând cu 1%, din cauza majorării TVA-ului în 2010 şi apoi a reducerii acestuia în vara anului 2015.

„Din 2009 am avut o uşoară stagnare la consumul de carne de pui, care se simte odată cu scăderea TVA“, explică directorul general al Transavia.

O diferenţă majoră faţă de anul 1990 se evidenţiază la consumul de unt (100% grăsimi), an în care un român consuma anual 1,6 kg, în timp ce în 2013 a ajuns să consume aproape de trei ori mai puţin, adică 0,5 kg. S-a triplat însă consumul de margarină.

Dublări ale consumului se înregistrează la bere, de la 43,5 litri per capita în 1990 la 86,8 litri în 2013, la pepeni de la 12,3 kilograme/locuitor anual în 1990 la 25,4 kilograme/locuitor anual în 2013.

Şi consumul de varză s-a dublat, românii consumau 22 de kilograme/locuitor în 1990, ajungând în 2013 să consume 44,7 de kilograme/locuitor.

Consumul de lapte a crescut cu aproape 70%, de la 140,1 litri/an acum 23 de ani la 237,4 litri/an în 2013. O mare parte din consum este încă neînregistrat, fiind vorba de autoconsum, dar ca urmare a scăderii numărului de vaci din gospodăriile ţărăneşti şi a creşterii consumului de lapte din reţelele moderne de retail, ponderea acestuia se reduce.

A crescut producţia de rapiţă de 100 de ori

Dacă producţiile de grâu şi de cartofi au rămas relativ constante în ultimii 25 de ani, o evoluţie foarte bună a avut-o producţia de rapiţă, care a crescut de circa 100 de ori. Rapiţa a crescut odată cu preţurile şi pentru că e un produs mai profitabil decât grâul şi orzul, alte două produse cu care împarte terenurile însămânţate în toamnă de fermieri. Totuşi, rapiţa este un produs mai riscant faţă de grâu sau de orz şi a crescut odată cu comasarea terenurilor, pentru că este o cultură ce are asociate costuri mai mari de înfiinţare şi de întreţinere.

A crescut şi numărul de locuinţe, însă doar cu 10% în 25 de ani

Faptul că numărul de locuinţe a crescut cu doar 10% în ultimii 25 de ani arată că România nu a avut o capacitate de construcţie suficient de bine dezvoltată, în ciuda faptului că în ultima perioadă piaţa şi-a mai revenit. Piaţa construcţiilor din România este un sector de 8 – 9 mld. euro anual. În perioada de boom, construcţiile aduceau 10 – 11% din PIB şi contribuiau cu două treimi din creşterea economică, însă în ultimii ani ponderea acestora a scăzut la doar 6 – 8%, fără a mai „conta“ însă în vreun fel la avansul PIB.

Mai puţine paturi în spitale şi natalitate scăzută

Numărul de paturi din spitale cu autorizaţie de funcţionare a scăzut cu mai mult de o treime în ultimii 25 de ani, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică.

În ultimii ani, guvernele României au încercat să reducă numărul de paturi din spitale, urmând tendinţa generală de la nivel european de reducere a acestora, media fiind de circa 5 paturi la 1.000 de locuitori, în România acest indicator fiind puţin mai mare (de 6,5 paturi la 1.000 de locuitori).

În 2014 s-au născut mai puţin de 198.000 de copii, cu aproape 40% mai puţin decât în anul 1990, iar nivelul este cel mai scăzut de după al doilea război mondial încoace, potrivit datelor de la Statistică.

Specialiştii spun că scăderea populaţiei este unul dintre cele mai grave fenomene, cu consecinţe negative pe termen lung. Migraţia afectează semnificativ acest indicator, având în vedere că, spre exemplu, în 2013 româncele din străinătate au dat naştere la 22.000 de copii. Lipsa locurilor de muncă şi a unor politici care să încurajeze natalitatea a făcut ca acest indictator să ajungă la un nivel extrem de scăzut, care va avea impact direct în economie. O femeie din România naşte, în medie, 1,3 copii, iar rata fertilităţii a cunoscut o scădere aproape dramatică după căderea regimului comunist.

Datoria externă – peste 90 de miliarde de euro

În 2014, datoria externă a României este de 92,3 miliarde de euro. În decembrie 2008, datoria externă totală era de 72 miliarde euro, din care statul avea 11 miliarde euro, iar firmele private şi băncile 61 miliarde euro. În urmă cu 10 ani datoria externă totală era de doar 21 miliarde euro.

Companiile din România au exportat bunuri în valoare de peste 52 de miliarde de euro anul trecut, nivel de 15 ori mai mare decât în 1991 (cele mai vechi date disponibile), dar au importat produse în valoare de 59 miliarde de euro în 2014, ceea ce înseamnă că deficitul comercial în comerţul internaţional cu bunuri a fost de circa 6 miliarde de euro. În 1991, importurile de bunuri au însemnat 4,74 mld. euro, potrivit datelor INS.

surse: zf.ro, insse.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement