Eveniment
România se pregătește pentru criza din Ucraina cu ”3 modificări legislative” legate de siguranța națională
Președintele Klaus Iohannis a vorbit despre „măsuri importante” care vor fi luate, inclusiv modificarea în regim de urgență a proiectelor referitoare la securitatea națională. La rândul său, ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a afirmat că ministerul pe care îl conduce va pune în discuţie „foarte rapid” ceea ce a numit „un nucleu de trei legi” în acest domeniu.
„Este vorba de un pachet de legi privind apărarea naţională, care sunt în consultare de mai multă vreme, care sunt în acest moment gata în cea mai mare măsură.
Vezi și Traian Băsescu: 11 motive pentru care Putin NU va invada Ucraina. Analiza fostului președinte
Legea privind apărarea cyber, alte legi care ţin de zona Apărării, un întreg pachet de legi. Cred că este nevoie acum, pentru a putea să realizăm toate procedurile, inclusiv legate de prezenţa înaintată în această zonă, este nevoie de un cadru legislativ complet”, a declarat Dîncu la Europa FM, potrivit Agerpres.
Vezi și: Ce se întâmplă dacă refuzi încorporarea în caz de război. Ce pedepse prevede legea. Până la ce vârstă poți fi ”chemat la oaste”
Potrivit președintelui, șeful Statului Major a prezentat ieri la ședința CSAT „un plan de măsuri” referitor la „pregătirea corespunzătoare a României pentru orice scenariu”. Planul este secret, a fost aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării și urmează să fie pus în practică.
Totuși, câteva detalii vin de la Vasile Dîncu.
„Cred că avem un nucleu de trei legi care sunt fundamentale şi pe care le vom pune în discuţie foarte rapid. În general, legile au fost în dezbatere publică în anii trecuţi, dar evident că nicio lege importantă nu poate să ocolească dezbaterea publică, inclusiv legile Apărării”, a spus acesta.
De asemenea, a arătat că forma adoptării depinde de conţinutul legilor.
„În funcţie de substanţa acestor legi, vom vedea dacă este nevoie de procedură de urgenţă. Nu am stabilit încă modalităţile, suntem în momentul în care facem o ultimă revizie împreună cu toate ministerele a acestor legi şi vom vedea urgenţa lor, vom vedea completitudinea lor din perspectiva situaţiei de acum şi vom stabili exact şi procedurile de promovare.
Sunt legi care se referă la Apărare, la pregătirea populaţiei pentru apărare şi mai sunt şi alte legi”, a padăugat Vasile Dîncu la Europa FM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News