Connect with us
Advertisement

Economie

Românii vor primi bani de la stat pentru lucrări care reduc factura la energie. Lista programelor anunțate de Ministrul Mediului

Publicat

Ministerul Mediului a anunțat când vor demara anul acesta mai multe programe prin care se finanțează achizițiile verzi ale românilor. Pe lângă deja cunoscutele „Rabla” și „Rabla pentru electrocasnice”, statul oferă bani pentru panouri fotovoltaice și garduri electrice împotriva unor animale.

Un alt program așteptat, aflat deocamdată în pregătire este „Casa Eficientă Energetic” și Casa Verde Fotovoltaice. Dar, ambele programe au ediții încă neterminate, după mai multe eșecuri în derularea acestora.

Vezi și Ce facem dacă primim facturi prea mari la energie electrică și gaz. În ce situații se aplică penalități pentru neplată

Prin Casa Eficientă Energetic proprietarii clădirilor de cel mult trei etaje primesc bani pentru becuri, centrale, izolare termică  care i-ar ajuta să consume mai puțin curent și gaz.

Primele ”programe verzi” încep în februarie 2022

Primele programe pentru finanțarea achizițiilor verzi încep în februarie. Luna viitoare, pe 4 pebruarie 2022 se lansează Rabla Clasic și Rabla Plus pentru mașinile electrice.

În mai vor demara programul Rabla pentru Electrocasnice și cel pentru montarea de stații de încărcare a mașinilor electrice în cartiere, dar și pentru amplasarea de garduri care să țină la distanță animalele sălbatice.

În iulie se dă startul unei noi etape a proiectului care oferă bani doritorilor să cumpere sisteme fotovoltaice.

Din septembrie vor primi fonduri autoritățile publice care vor să crească eficiența clădirilor pe care le gestionează.

Casa Eficientă Energetic – un program prin care se va reduce mult factura la energie electrică și gaze

Un alt program așteptat de români, mai ales în condițiile în care s-au scumpit gazele și curentul, este programul „Casa Eficientă Energetic”.

„Casa Eficientă Energetic” acordă o finanţare nerambursabilă de cel mult 70.000 lei pentru fiecare proiect. Atenție, suma nu poate depăşi 60% din cheltuielile eligibile. Se pot înscrie în program doar proprietarii de case cu un regim de înălțime de cel mult 3 etaje.

Programul își propune să micșoreze consumul de energie în locuințe.

Ghidul precizează care sunt cheltuielile eligibile în acest caz. Astfel, puteți înlocui tâmplăria casei. Aveți voie să instalați centrale moderne de încălzire ori senzori de mișcare.

Se pot monta panouri solare cu stocare de apă caldă ori sisteme de producere a biogazului din deșeuri sau de încălzire prin pardoseală.

Puteți repara și trotuarele de protecţie din jurul casei pentru eliminarea infiltrațiilor. Cheltuielile pentru eficientizarea casei vor fi decontate de Fondul de Mediu doar după ce veți termina lucrările.

Cei înscriși vor face un audit energetic la început și la final pe banii statului. Programul este trecut în calendar la stadiul de pregătire și nu are deocamdată o dată de lansare. De altfel, o etapă a programului Casa Eficientă Energetic este în plină derulare, în prezent aflându-se la capitolul de verificarea dosarelor înscrise.

Ghidul de finanțare la prima etapă a programului Casa Eficientă Energetic AICI: DOCUMENT – Ghid Finantare Casa Eficienta Energetic

Ministrul Mediului nemultumit că românii  nu depun proiecte de calitate

Tanczos Barna, ministrul Mediului: „Atât autorităţile publice locale, cât şi companiile şi persoanele fizice se trezesc în ultima zi, în ultimele săptămâni şi nu au timp să pregătească, pe de o parte, proiecte de calitate.”

Potrivit ProTv, eficiența clădirilor din România este prevăzută și în Planul Național de Redresare și Reziliență. Aproape 80% dintre clădiri, publice și rezidențiale, trebuie renovate până în 2050. O parte ar trebui să fie gata deja în 2026.

Povestea primei etape de la Casa Eficientă Energetic, neterminate nici acum

Chiar dacă Ministrul Mediului anunță programe noi pentru acest an, este bine să se știe că, de exemplu, prima etapă la programul Casa Eficientă Energetic începută în anul 2020, nici până în prezent nu este finalizată.

Pe toată perioada anului 2021 beneficiarii înscriși au avut de așteptat ca AFM să găsească verificatorii proiectelor depuse. După mai multe luni în care Administrația Fondului de Mediu a anunțat că nu are personal pentru demararea procesului de evaluare a dosarelor a fost găsită soluția externalizării acesteia.

Firma care a obținut contractul pentru verificarea dosarelor depuse de cei peste 16.000 de beneficiari înscriși a scos primele liste abia la un an de la demararea proiectului. Verificarea dosarelor a ajuns abia la cei înscriși în data de 06.10.2020, în timp ce ultimul înscris validat în program este din data de  15.12.2021.

După mai bine de un an de la lansarea programului nu există niciun beneficiar aprobat care să fi primit finanțarea. Deși se știa încă de la mijlocul anului trecut că prețurile la energie vor exploda în 2022, Ministerul Mediului nu a urgentat finalizarea programului, pentru ca, astfel, mii de români să plătească facturi mai mici la energie și gaze.

Casa Verde Fotovoltaice, un alt program care ar fi putut reduce facturile la curent electric a avut mai multe blocaje, în ultimii doi ani. Programul a fost reluat după un an de pauză dar aplicația s-a blocat de două ori la înscrierea dosarelor. În prezent se derulează depunerea dosarelor de către instalatorii validați în program.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

surse: Protv, Romania24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement