Actualitate
Romsilva: Numărul incendiilor de pădure, în creștere. Alba, pe locul 3 în topul județelor după numărul de intervenţii, de la începutul anului
Numărul incendiilor de pădure înregistrate, în primul trimestru al acestui an, în fondul forestier administrat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, se apropie de totalul incendiilor produse în întreg anul 2016, arată centralizarea acestor evenimente pe primele trei luni. Alba se află pe locul 3 în topul județelor, după numărul de incendii produse de la începutul anului.
Astfel, în primul trimestru s-au înregistrat 129 de incendii de pădure în fondul forestier administrat de Romsilva. Aceste incendii au afectat în total 592,3 hectare, pagubele fiind evaluate la 6.700 de lei. Spre comparație, pe întregul an 2016, la nivelul fondului forestier proprietate publică a statului, s-au înregistrat 135 de incendii de pădure, care au afectat în total 452,9 hectare, pagubele ridicându-se la 207.628 de lei.
Cele mai multe incendii s-au produs, de la începutul anului, în județele Gorj, 37, Mehedinți, 22, și Alba, cu 17 incendii.
Cum aproape 95% din incendii au fost provocate de focuri nesupravegheate, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva recomandă supravegherea focului lângă păduri, iar la plecare, verificarea stingerii acestuia.
Pentru prevenirea incendiilor, angajații Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva iau măsuri de monitorizare a fondului forestier administrat, prin patrule în zonele cu vulnerabilitate sporită la incendii și amplasează panouri avertizoare la limita fondului forestier, la intrarea pe drumurile forestiere și de-a lungul traseelor turistice.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare fond forestier aflat în proprietatea publică a statului.
sursa: rosilva.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News