Actualitate
RUSALII 2016: Ce semnifică sărbătoarea. Tradiţii, superstiţii şi de ce e bine să porţi haine noi în această zi
Catolicii sărbătoresc DUMINICA RUSALIILOR. Cincizecimea sau Rusaliile, o importantă sărbătoare religioasă, numită uneori şi “Ziua de naştere a Bisericii”, a dat naştere unor numeroase şi diverse tradiţii, obiceiuri şi superstiţii în întreagă lume creştină. Rusaliile sunt prăznuite în fiecare an la 50 de zile de la sărbătoarea Sfintelor Paşti.
La creştini ortodocși, Rusaliile vor fi sărbătorite, în 2016, în 19 iunie – 20 iunie (duminică şi luni).
Sărbătoarea de Rusalii este cunoscută şi sub denumirea de Pogorârea /Coborârea Sfântului Duh şi reprezintă o sărbătoare extrem de importantă pentru toţi creştinii. Această sărbătoare marchează coborârea Duhului Sfânt asupra ucenicilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Conform scrierilor din Noul Testament, acest eveniment s-a întâmplat în ziua rusaliilor evreieşti, la 50 de zile de la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Tocmai de aceea această sărbătoare creştină este cunoscută în rândul credincioşilor şi sub numele de Cinzecime.
În Vechiul Testament, Rusaliile au reprezentat la început o sărbătoare agricolă de bucurie a evreilor în care se oferea pârgă din roadele pământului. Ulterior, această devine o aniversare a Legământului, care a fost încheiat la 50 de zile după ieşirea din Egipt.
De asemenea, şi Rusaliile creştine au o strânsă legătură cu Legământul, reprezentând o sărbătoare a încheierii launtrie a Noului Legământ al harului şi al iubirii, odată cu coborârea Sfântului Duh. Mai mult decât atât, Rusaliile sunt şi consacrarea solemnă a Bisericii pe care Mântuitorul a întemeiat-o.
Prin Pogorârea Sfântului Duh, Apostolii au fost încredinţaţi cu puterea de a grai limbi pe care ei nu le cunoşteau până atunci. Au reuşit să descopere atât învăţătură Mântuitorului, dar şi a altor neamuri în mai multe limbi. Începutul a fost chiar în această zi de Rusalii, când toţi iudeii din Ierusalim şi din întreg Orientul au înţeles mesajul pe care aceştia îl purtau. Pelerinii care nu reuşeau să îşi explice cum reuşesc Apostolii să grăiască în mai multe limbi îi acuză că ar fi „plini de must”, şi anume beţi. Atunci Sfântul Petru lua cuvântul pentru a apară Apostolii dar şi pentru a propovădui minunile pe care Mântuitorul nostru le-a făcut.
Se obişnuieşte să se vorbească de trimiterea Sfântului Duh în lume, că despre un act prin care Duhul ar lua locul lucrării lui Hristos. În acest caz, Biserica ar fi numai opera Sfântului Duh. În realitate însă, Duhul trebuie văzut întotdeauna că Duhul lui Hristos, deci, nu trebuie văzut sau conceput că despărţit de Hristos.
În ziua de Rusalii, creştinii obişnuiesc să vină la biserica şi să aducă frunze de nuc sau de tei, simboluri ale limbile de foc, că semne ale coborârii Sfântului Duh. Acestea sunt binecuvântate şi împărţite credincioşilor.
Cum se sărbătoresc Rusaliile în lume
White-Sunday, denumirea englezeasca pentru Rusalii (sau Duminica de Rusalii), provine din sintagma „white sunday tide”, adica “vestamantul duminicii albe”, desemnand hainele purtate de cei ce urmau sa fie botezati.
În Cornwall, Anglia, aduce ghinion sa iesi afara in Duminica de Rusalii, fara avea ceva nou cu tine.
Se zice ca aduce ghinion sa porti ceva alb in duminica de Rusalii. Intr-o alta superstitie, se spunea ca apa folosita la botezuri in aceasta zi ar avea mari puteri vindecatoare. Tot cu acest prilej, saracii din Winchcombe, Gloucestershire, din Anglia, se rugau de supraveghetorul bisericii sa le dea unsoare de pe clopotele bisericii.
Rusaliile sunt asociate cu unele rituri pagane de primavara, precum traditiile englezesti ale dansului lui Morris si berii duminicii albe (Whitsun ale).
Tradiții și superstiții
În Estonia si Finlanda, se vopsesc ouale la fel ca si de Pasti, intrucat se spune ca gainile nu se mai oua pana in aceasta perioada a anului.
În Germania, bujorii rosii si roz (Pfingstrosen sau trandafirii Rusaliilor), impreuna cu mestecenii, reprezinta simbolurile sarbatorii de Rusalii (in germana, Pfingsten). Vitele sunt minutios decorate, si are loc un joc cu radacini pagane, numit “vanarea omului verde”, in cadrul caruia un tanar, imbracat in frunze si muschi, este cautat de catre copii.
În Irlanda, se spune ca un copil nascut de Rusalii este sortit sa aiba un caracter dificil.
In Macedonia, potrivit traditiei, in saptamana dinaintea sarbatorii Rusaliilor, femeile nu spala pentru ca nu cumva sa li se rupa rufele.
Cine nu poarta haine noi de Rusalii risca sa isi intoarca norocul vreme de un an. Cicatricile, semnele sau ranile capatate de Rusalii raman pe corp intreaga viata.
Nu aprinde niciodata un foc in duminica Rusaliilor fara a face semnul crucii deasuupra flacarii, in asa fel incat sa il tii departe pe diavol.
Rusaliile reprezinta o perioada ghinionista si de rau augur. Fereste-te de ape, pentru ca in fiecare dintre ele se ascunde un spirit rau. Nimeni nu trebuie sa faca baie sau sa se plimbe pe langa un rau ori un lac.
Un manz fatat de Rusalii va creste naravas si poate omori, candva, pe cineva.
În Evul Mediu, in unele tari catolice, atunci cand credinciosii se adunau la liturghie in ziua de duminica Rusaliilor, exista obiceiul de a se elibera in biserica porumbei ce zburau deasupra oamenilor. De asemeni, se lasau sa cada de pe acoperisul bisericii, peste altar, prajituri, frunze de stejar, petale de trandafir si alte lucruri, incercandu-se astfel sa se puna in scena miracolul coboririi Sfantului Duh.
Colonistii portughezi au dus sarbatoarea de Rusalii, numita “Festa do Divino”, in Brazilia, in cel de-al XVII-lea secol. Aceasta celebrare are loc anual in orase braziliene precum Alcantara, din statul Maranha si Paraty, din statul Rio de Janeiro. Cu aceasta ocazie, locuitorii se imbraca in haine coloniale, multi dintre ei jucand rolul unor personalitati proeminente din istoria braziliana. Punctul culminant al sarbatorii este asa-zisa vizita a “Imparatului”, care apare impreuna cu servitorii sai, luand parte la o procesiune si o liturghie organizata in curtea bisericii. Imparatul elibereaza apoi prizonierii din puscaria orasului, intr-un gest simbolic, de marinimie regala. In tot acest timp, cantaretii numiti “Folias do Divino”, interpreteaza, zi si noapte, infocate serenade.
În Grecia, in ziua de Rusalii, cunoscuta si sub numele de “Duminica ingenuncherii”, in unele zone rurale, credinciosii ce iau parte la slujba pentru morti ingenuncheaza asezandu-si in fata un buchet de flori culese din gradina, si aprind lumanari pentru a lumina drumul celor decedati. Uneori, ei isi acopera ochii cu petale de trandafir, astfel incat sa nu fie recunoscuti de sufletele celor dragi, atunci cand acestea trec pe langa ei. Conform traditiei, daca ar fi identificati, sufletele nu s-ar mai putea indura sa plece de pe pamant.
Luilak, sau “Ziua oaselor lenese”, este o sarbatoare a tinerilor, celebrata anual la Zaandam, Haarlem, Amsterdam, si alte orase din vestul Olandei. Ceremonialul incepe la ora patru, in dimineata sambetei dinaintea Rusaliilor. Grupuri de tineri incep sa fluiere, sa bata in cratite si oale si sa apese pe soneriile caselor pentru a-si trezi vecinii. Orice fata sau baiat care refuza sa se trezeasca si sa se alature zgomotoaselor cete sunt numiti “Luilak”, adica “Oase lenese”, o denumire ce pare a-si avea originea in anul 1672, atunci cand un ostas, pe nume Piet Lak, a adormit in post, in vreme ce invadatorii francezi patrundeau in tara.
In ziua de Rusalii, in orasul olandez Harlem exista obiceiul de a se organiza un vestit targ de flori, numit Grote Markt (Marele targ). Vanzatorii de flori se aduna catre seara, aranjandu-si pe tejghele si carute marfa proaspata. Atunci cand toate florile au fost pregatite, se sting luminile. Pe masura ce se apropie miezul noptii, piata se umple de oameni. La 12 noaptea, in sunetul clopotelor de la biserica Sfantului Bavo, se aprind dintr-o data toate luminile, facand sa apara, ca printr-un miracol, mii de lalele, narcise, irisi si flori de geranium. Sarbatoarea continua pana la opt dimineata, cu dansuri avand loc pe muzica flasnetelor. Oamenii cumpara heringi, produse de patiserie si inghetata de la vanzatorii ambulanti, precum si flori pe care le aseaza apoi la ferestrele sufrageriilor, ca semn de celebrare a Cincizecimii.
Atunci cand emigrantii olandezi s-au stabilit in New York, au dat sarbatorii de Rusalii numele de “Pinkster Day”. Incepand cu secolul al XIX-lea, Albany (SUA) a devenit centru acestei celebrari, ce are loc pe dealul Capitoliului sau dealul Pinkster, si consista in special dintr-un carnaval cu durata de o saptamana, la care ia parte mai ales populatia afro-americana. Se spune ca muzica si dansurile afro-americanilor i-au oripilat pe emigrantii olandezi, in anul 1811 Pinkster Day fiind interzisa legal in statul New York.
In timpul saptamanii dinaintea Rusaliilor, in partea spaniola a muntilor Pirinei, in apropiere de granita cu Franta, se desfasoara o procesiune de penitenti, acoperiti din cap pana la picioare cu vestminte negre, lasandu-si numai ochii neacoperiti. Credinciosii se indreapta din satul Burgos catre manastirea Roncesvalles. Impovarati cu cruci de lemn legate de spate, ei se straduiesc sa escaladeze dealul de aprope trei kilometri ce duce spre manastire, cantand psalmi. Dupa ce iau parte la slujba de aici, penitentii se spovedesc fara a-si scoate de pe capete glugile negre ce le ascund fetele.
O colorata procesiune, purtand numele de “Romeria del Rocio, sau “Pelerinajul de roua”, incepe in saptamana precedand Rusaliile in orasele si satele din Andaluzia, Spania. Destinatia pelerinilor este biserica El Rocio din Almonte, Huelva, unde se gaseste o mica statuie a Fecioarei Maria, numita “La Blanca Paloma” (porumbelul alb). Potrivit traditiei, ei calatoresc in sarete sau carute pe doua roti, trase de boi impodobiti cu clopotei, flori si panglici. In ziua de Rusalii, pelerinii se aduna la bierica El Rocio pentru a aduce omagii catre Paloma Blanca. Exista obiceiul de a se lansa focuri de artificii la miezul noptii, urmate de dansuri si cantece pana in zori.
In ziua de luni, statuia Fecioarei Maria este purtata, in cadrul unei solemne procesiuni, pe strazile din Almonte. A fi unul dintre cei pe umerii carora este dusa statuia reprezinta un rar privilegiu, zicandu-se ca norocosii care au parte de el se bucura de o indulgenta speciala in timpul urmatorului an. Procesiunea este acompaniata de cantarile preotilor si de strigatele pelerinilor “Viva la Blanca Paloma”.
sursă: realitatea.net
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News