Connect with us
Advertisement

Eveniment

Șahistul din Alba Iulia, Mihnea Costachi, rezultat excelent la cel mai mare turneu open de şah rapid organizat vreodată în România

Publicat

Palatul Parlamentului din Bucureşti a găzduit în weekend cel mai mare turneu open de şah rapid organizat vreodată în România, Super Chess Rapid, contând ca primă etapă a circuitului Grand Prix România.

Tânărul maestru internaţional Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) a avut o evoluţie excelentă, acumulând 7,5 puncte din 10 partide şi clasându-se pe un excelent loc 9.

Fondul de premiere de peste 100.000 lei, dintre care 25.000 lei pentru primul clasat, a atras la start mai multe vedete ale şahului mondial, în frunte cu Baadur Jobava (Georgia), fost campion european la şah rapid şi câştigător al unor turnee prestigioase, Antoaneta Stefanova (Bulgaria), Yuriy Kuzubov (Ucraina), Ferenc Berkes (Ungaria), Viorel Iordăchescu (Moldova) şi Bogdan Deac (România).

În total au luat startul 188 de jucători din 14 ţări, 76 dintre aceştia având titluri internaţionale.

”Cea mai frumoasă partidă jucată de Mihnea la Bucureşti a fost împotriva fostei campioane mondiale de şah clasic şi şah rapid, Antoaneta Stefanova (Bulgaria), care din 2021 este şi parlamentar bulgar, fiind chiar propusă pentru funcţia de prim ministru de partidul din care face parte!” a transmis Marius Ceteraș.

Turneul a fost câştigat de Baadur Jobava (Georgia) 8,5p, urmat de Yuriy Kuzubov (Ucraina), David Gavrilescu (România), Bogdan Deac (România) 8p, Ferenc Berkes (Ungaria), Vitaly Sivuk (Ucraina), Olexiy Bylich (Ucraina), Seo Jung Min (Suedia), Mihnea Costachi, Vlad Jianu şi Vladimir Cnejev (toţi din România) 7,5p.

Foarte bine a evoluat şi albaiulianul Adrian Sechereş (CS Universtitatea de Vest Timişoara), locul 20 cu 7p şi premiul 2 special la categoria rating sub 2300, următorii clasaţi dintre şahiştii albaiulieni participanţi la turneu fiind Marius Ceteraş şi David Cordea (ambii de la CSM Unirea Alba Iulia) 5,5p şi Iustin Ciorgovean (CS Universtitatea de Vest Timişoara) 5p.

Clasarea foarte bună a lui Mihnea Costachi i-a asigurat un premiu de 2350 lei şi puncte bonus în circuit, plasându-l printre favoriţii la calificarea în finala de 16 a circuitului care va avea loc în luna decembrie.

Pentru şahistul albaiulian urmează participarea în premieră la Campionatul European de dezlegări (rezolvări de probleme de şah) care va avea loc la Riga (Letonia) în perioada 12-16 mai, Mihnea fiind campionul României de seniori la această probă în care participanţii trebuie să rezolve diverse tipuri de probleme de şah (mat în 2, 3 sau mai multe mutări, maturi ajutoare, maturi inverse, studii), de un grad de dificultate foarte ridicat şi într-un timp limitat de gândire.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement