Actualitate
Salariile bugetarilor se vor da înainte de Paște. Pensiile se vor da după. Motivația premierului Dăncilă
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, marţi, că salariile celor peste un milion de bugetari vor fi virate săptămâna aceasta, înainte de Paşte. Pensionarii nu se vor putea bucura, însă, de acelaşi lucru.Primul ministru consideră că în cazul în care se vor acorda și pensiile înainte de Paște va fi o perioadă foarte mare până când se va încasa următoarea pensie.
„Salariile vor intra săptămâna aceasta, înainte de Paşte, pensiile nu şi am să explic de ce. Pensiile se dau între 14 şi 27 ale lunii. Dacă le dăm acum va fi o perioadă foarte mare până când pensionarii vor lua următoarea pensie. În plus, de abia am terminat cu pensiile pe luna trecută şi este foarte greu să tipărim fluturaşii de pensie”, a declarat premierul.
Citește și Pensionarii angajați la stat vor trebui să aleagă, în termen de 15 zile, unul dintre cele două venituri. Modificările la OUG 114
Săptămâna trecută, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, declarase că la nivelul Cabinetului Dăncilă se analiza plata salariilor bugetarilor mai devreme. Ministrul a subliniat, însă, că măsura va fi luată doar în condiţiile în care statul îi va trata în mod egal atât pe angajaţi, cât şi pe pensionari.
Anul acesta, vacanța de Paște va fi în perioada 6-9 aprilie. Ziua de vineri, 6 aprilie a fost declarată zi liberă.
Sursa: Digi24
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News