Salariile din PRIMĂRIA ALBA IULIA, de la primar la portar. Cât câștigă lunar și ce sporuri au angajații instituției, în 2020
18.720 de lei, la care se adaugă un spor de 25% pentru implementarea proiectelor europene, adică un total de 23.400 de lei, salariul de bază, al viceprimarului cu atribuții de primar al Municipiului Alba Iulia, Voicu Paul.
Totuși, Voicu Paul nu este singurul din aparatul primăriei care se bucură de venituri de peste 10.000 de lei.
Citește și Salariile bugetarilor de la Consiliul Județean Alba și de la instituțiile de cultură subordonate. De la șofer la președinte
De la directori executivi, până la șefi de serviciu, toți pot zâmbi fericiți când își văd leafa lunară. La ”coada clasamentului” se află muncitorii, care la sfârșit de lună au un salariu brut cuprins între 2.000 și 3.000 de lei, dar, după ce statul ”își ia partea”, netul este cu mult mai mic.
Cei mai slabi plătiți sunt consilierii locali, care primesc lunar, doar 1.872 de lei, salariu de bază.
Instituțiile publice sunt obligate să dea dovadă de transparență, în ceea ce privește indemnizațiile lunare pe care angajații le primesc. În acest context, Primăria Municipiului Alba Iulia și-a publicat situația salariilor la data de 31 martie 2020.
Spre exemplu, viceprimarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Lupea, beneficiază lunar de o indemnizație de 16.640 de lei, alături de bonusul de 25%, adică un total de 20.800 de lei, salariu de bază.
De asemenea, consilierul local cu atribuții de viceprimar, Raul Tudorașcu, câștigă lunar, la fel ca și Lupea, 20.800 de lei, salariul de bază.
La categoria funcționari publici din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare ”Administrație”, topul este condus de secretarul general al unității administrativ teritoriale, care potrivit graficului primește 12.900 de lei, baza, la care se adaugă un spor de 15%, adică un total de 14.835 de lei.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (4)