Connect with us

Actualitate

SALARIILE militarilor români. Cât câştigă soldaţii, subofiţerii şi generalii. Veniturile vor crește cu 3%

militari iarna 2

Publicat

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat, vineri, că pentru personalul MApN salariile vor creşte cu aproximativ 3% ca urmare a aplicării legii salarizării.

„La nivelul MApN, salariul se plăteşte în data de 15 a fiecărei luni. La acest moment, toate unităţile militare fac state de plată. La nivelul Direcţiei financiare a MApN s-au făcut simulări privind aplicarea noii legi a salarizării, pentru personalul MApN creşterea fiind de aproximativ 3%. (…) Nu aşteptăm scăderi, dar, dacă vor fi, cu siguranţă suntem pregătiţi să intervenim pentru verificări şi pentru a identifica de unde provin aceste scăderi. Vreau să precizez că potenţialele scăderi nu provin din aplicarea legii salarizării, ci din situaţii punctuale legate fie de neîntrunirea condiţiilor de acordare a unor sporuri de care a beneficiat o persoană până la un punct, fie de depăşirea plafonului stabilit de lege pentru personalul care este salarizat după regulile altor familii ocupaţionale, cum ar fi justiţia – în speţă magistraţii, sănătatea – medicii, învăţământul – profesorii”, a spus Mihai Fifor, citat de Agerpres.

El a precizat că solda lunară a militarilor este alcătuită dintr-o parte fixă – solda de funcţie, solda de grad, gradaţii şi, după caz, solda de comandă – şi parte variabilă – indemnizaţii, compensaţii, sporuri, prime, premii şi alte drepturi salariale.

Ministrul a exemplificat că în cazul unui soldat veniturile nete au crescut cu 54% în ianuarie 2018 faţă de decembrie 2016, în cazul unui subofiţer – cu 45,7%, iar în ceea ce priveşte locotenent-coloneii – cu 45,4%.

Fifor a precizat că la veniturile lunare se adaugă şi norma de hrană al cărei cuantum este de 1.000 de lei lunar.

În bugetul MApN pe acest an a fost inclusă şi suma pentru acordarea voucherelor de vacanţă în valoare de 1.450 de lei de persoană pentru personalul încadrat în minister.

Nivelul veniturilor, potrivit adevărul.ro:

Soldat: 1.215 lei în decembrie 2016; 1.628 lei, în aprilie 2017; 1.812 lei în iunie 2017, 1.857 lei în ianuarie 2018; creştere de 54 la sută a venitului net faţă de decembrie 2016.

Subofiţer: 1.663 lei în decembrie 2016, 1.785 lei în aprilie 2017, 2.063 lei în iunie 2017, 2.440 în ianuarie 2018; creştere de 46,7 la sută, raportat la decembrie 2016

Locotenent-colonel: 2.659 lei în decembrie 2016, 2.818 lei în aprilie 2017, 3.122 lei în iunie 2017, 3.868 lei în ianuarie 2018; creştere de 45,4 la sută, raportat la decembrie 2016

General: până la 9.385 de lei net, în luna ianuarie 2018.

surse: romaniatv.net, adevărul.ro

Ofelia Stînan are 20 de ani de experiență în presa locală și regională. A absolvit Facultatea de Ştiințe Politice și Administrative, secția Jurnalism. A intrat în echipa Alba24 din anul 2010. vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement