PDL Alba se pregăteşte intens pentru alegerile interne de sâmbătă în care îşi vor desemna candidatul la prezidenţialele din 2014. În cursă s-au înscris doi membri: Cătălin Predoiu, Gheorghe Falcă. În judeţul Alba vor fi amenajate 13 secţii în care peste 8.000 de membri îşi vor exercita dreptul la vot. Buletinele au ajuns deja în judeţ iar preşedinţii de secţii au fost desemnaţi.

Publicitate

Prezent în cadrul unei conferinţe PDL, senatorul Alexandru Pereş a făcut precizări cu privire la alegerile interne de sâmbătă. Acesta a spus că cele 13 secţii de vot, 11 în oraşe şi 2 în comune, sunt pregătite iar buletinele au ajuns deja în Alba.

De asemenea au fost desemnaţi şi preşedinţii de secţii o parte din aceştia fiind membri ai Biroului Permanent Naţional al PDL. Alegerile vor începe la ora 8.00 şi se vor finaliza la ora 17.00.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Alegerile din Alba se desfășoară simultan cu cele din întreaga Regiune Centru. Pereş a mai precizat că până în acest moment au fost organizate alegeri în 2 din cele 8 regiuni iar până la începutul lunii decembrie se vor finaliza şi în celelalte zone.

Cei doi candidaţi PDL, Cătălin Predoiu şi Gheorghe Falcă , au fost prezenţi, miercuri, la Alba Iulia pentru a-şi prezenta proiectele.

După ce i-au văzut şi i-au ascultat, pedeliștii ardeleni vor trebui să decidă, sâmbătă, care din cei doi merită o candidatură la preşedinție.

Cele 13 secţii de vot şi preşedinţii lor au fost repartizaţi după cum urmează:

Publicitate

Alba Iulia: sediul PDL de pe str. Basarabiei nr. 3, preşedinte Gheorghe Faur

Aiud: sediul PDL de pe str. Transilvaniei nr. 66, preşedinte Daniel Buda

Blaj: Piața 1848 nr. 16, preşedinte Gheorghe Valentin Rotar

Sebeș: Centrul Cultural Lucian Blaga preşedinte Marius Bălu

Abrud: sediul PDL de pe Aleea Plopului bl. N ap. 1, preşedinte Ştefan Barda.

Baia de Arieș: sediul PDL de pe str. Arieșului bl. 18, preşedinte Alin Tişe

Cîmpeni: sediul PDL de pe str. Meșteșugarilor nr. 1, preşedinte Maria Moţa

Cugir: sediul PDL de pe str. Victoriei nr. 9, preşedinte Sorin Moldovan

Publicitate

Ocna Mureș: sediul PDL de pe str. Nicolae Iorga nr. 26, preşedinte Eusebiu Pistru

Teiuș: Căminul Cultural, preşedinte Radu Carp

Zlatna: str. Moților nr. 4A, preşedinte Sulfina Barbu

Ighiu: sediul PDL de pe str. Principală nr. 369, preşedinte Traian Roşu

Albac: Cminul Cultural, preşedinte Mihai Moraru

Rămâneți pe Alba24 pentru a afla rezultatele alegerilor din Alba pentru desemnarea candidatului PDL la președinția României.