Connect with us
Publicitate

Actualitate

SĂNĂTATE.ALBA24: CAS a prezentat situaţia contractelor încheiate până în aprilie. Vezi lista completă cu medicii de familie şi ceilalţi furnizori de servicii

Publicat

Conducerea Casei Judeţene de Asigurări Alba a prezentat situaţia contractelor încheiate cu furnizorii de servicii medicale, la sfârşitul lunii aprilie, potrivit ultimelor modificări legislative în domeniu. Acestea se referă la servicii de medicină primară (208), dispozitive medicale (61), specialităţi clinice (21), recuperare-reabilitare (7), investigaţii paraclinice (12), farmacii (79), spitale (10), îngrijire la domiciliu (6).

Potrivit raportului CAS Alba, în judeţ există la ora actuală trei localităţi din mediul rural fără medic de familie – Almaşu Mare, Ceru Băcăinţi şi Roşia de Secaş, precum şi trei oraşe în care numărul medicilor de familie în relaţie contractuală cu casa de asigurări este mai mic decât cel necesar (numărul optim de persoane înscrise la un medic de familie fiind în medie de 1.500, în Aiud, Blaj şi Cugir există un necesar de 14 medici de familie).

Nu există medici de familie cu un număr de persoane înscrise la un nivel mai mic cu 20% din numărul minim de persoane înscrise.

Vezi listele complete cu medicii de familie care au încheiate contracte cu CAS Alba şi ceilalţi furnizori de servicii medicale pe Sănătate.Alba24.ro.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate