Sancțiuni pentru membrii partidelor din USL care își atacă public colegii de alianță: O propunere a vicepreședintelui USL, Mircea Cosma
Vicepreşedintele PSD Mircea Cosma, preşedinte al PSD Prahova şi al Consiliului Judeţean Prahova, a afirmat că va propune modificarea protocolului USL şi introducerea în acest document a unor sancţiuni pentru membrii USL care îşi atacă public colegii din partidele ce formează Uniunea.
Cosma a spus că, în prezent, protocolul USL prevede că nicio persoană din cadrul alianţei nu poate ataca un coleg din alianţă, însă documentul nu stipulează şi sancţiuni pentru care îşi atacă colegii "pentru că nu a prevăzut nimeni atunci când era atâta entuziasm că vor apărea astfel de situaţii".
"Eu am să cer ca aceste lucruri (atacurile unor membri USL la adresa altor membri USL) să fie reglementate. Problemele sunt de fond: a sancţiona într-un fel anume aceste abateri şi devieri. Măsurile trebuie să fie luate de fiecare partid dar trebuie impus prin protocol acelaşi tip de măsură pentru acelaşi tip de agresiune" a spus Mircea Cosma la finalul unei conferinţe de presă la Ploieşti.
Întrebat cât de drastice ar urma să fie sancţiunile pe care le propune, Cosma a răspuns că aceste sancţiuni pot ajunge până la excluderea din partid a celor care-şi atacă colegii de alianţă.
"Eu cred că în cazul PSD, la cât de bine suntem organizaţi şi la cât de disciplinaţi sunt membrii noştri de partid, cred că pot să meargă la a exclude membrii noştri de partid în caz de asemenea atacuri. Eu cu această propunere mă duc", a spus vicepeşedintele PSD Mircea Cosma.
Liderii USL au discutat, vineri, aproximativ o oră, la Palatul Victoria. După întâlnire, preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, pentru Mediafax că la întâlnirea de la Guvern cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, nu s-a decis nimic. "Nu am decis nimic", a declarat Ponta, întrebat despre discuţiile de la sediul Guvernului.
De asemenea, premierul a precizat că a cerut, miercuri, în şedinţa USL, sancţionarea lui Sorin Roşca Stănescu.
Potrivit unor surse politice participante la întâlnirea de vineri, discuţiile pe acest subiect vor fi reluate în USL luni.
Anterior, liderul PSD, premierul Victor Ponta, declara că nu este mulţumit de soluţia PNL în cazul lui Roşca Stănescu şi arăta că acesta a continuat criticile la adresa PSD, generând astfel cea mai mare criză a USL de la formare, Ponta precizând că, "dacă nu se face nimic, nu putem merge mai departe împreună".
Organizația din Alba a USL nu a fost lipsită de scandaluri și scântei, în ultimul an. „Minciuna”, „trădarea”, „lipsa de loialitate” sunt doar câteva dintre acuzațiile lansate între membrii USL Alba, atât la nivel județean cât și în Consiliul Local Alba Iulia. Citiți AICI istoria conflictelor din USL Alba.
Sursa: Mediafax
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (1)