Sântimbru, cel mai mic indice al sărăciei din Alba. Primar: Suntem o comună echilibrată, muncim serios și gândim pe termen lung
Comuna Sântimbru are cel mai mic indice al sărăciei din județul Alba și se află printre localitățile cu cele mai bune scoruri la nivel național, potrivit primului Raport național privind eficiența administrației locale, publicat de Guvernul României, a anunțat primarul Iancu Popa.
Primarul comunei Sântimbru, Iancu Popa, a transmis că localitatea pe care o administrează a fost evidențiată în raportul guvernamental ca având un indice al sărăciei de 29%, cel mai scăzut din județul Alba și unul dintre cele mai bune din România.
Potrivit edilului, acest indicator reflectă nivelul de dezvoltare și calitatea vieții din comunitate, fiind calculat pe baza mai multor factori, precum atragerea fondurilor europene, gestionarea bugetului local, investițiile realizate, infrastructura, accesul la locuri de muncă, educație și servicii medicale, dar și veniturile populației sau stabilitatea demografică.
„Sântimbru este comuna cu cel mai mic indice de sărăcie din județul Alba și se află între comunitățile cu cele mai bune scoruri din toată România. Acest lucru arată cât de bine funcționează comunitatea noastră și cât de eficient este administrată”, a transmis primarul Iancu Popa.
Edilul a subliniat că rezultatul este unul colectiv și reflectă eforturile administrației locale, dar și implicarea locuitorilor și a mediului de afaceri din comună.
Situația în Alba
Potrivit raportului, în județul Alba, cea mai afectată zonă este zona Munților Apuseni, unde în comuna Scărișoara indicele de sărăcie ajunge la 81%.
În municipiul Alba Iulia indicele este de 44%, la Sebeș - 46%, la Blaj - 51% iar la Aiud - 59%.
În cazul orașelor, Abrud are indicele de sărăcie de 53%, Cugir - 54%, Câmpeni - 56%, Teiuș - 64% și Zlatna - 66%.
Ce înseamnă indicele sărăciei
Indicele sărăciei este un indicator utilizat pentru a evalua nivelul de trai și gradul de dezvoltare al unei comunități.
Acesta nu se limitează doar la venituri, ci include și accesul la servicii esențiale, infrastructură, oportunități economice și calitatea administrației locale.
În România, disparitățile dintre mediul urban și cel rural rămân semnificative, multe comune confruntându-se cu probleme legate de infrastructură, depopulare și acces limitat la servicii.
În acest context, scorurile ridicate obținute de unele localități, precum Sântimbru, indică modele de dezvoltare locală considerate eficiente.
Primarul Iancu Popa a declarat că administrația locală va continua să investească pe termen lung, pentru menținerea nivelului de dezvoltare și îmbunătățirea calității vieții pentru locuitori.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)