Eveniment
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ: Programul liturgic la Catedrala Încoronării din Alba Iulia până în 8 mai. Izvorul Tămăduirii, sfințirea apei
După ziua de Paște, creștinii ortodocși și greco-catolici a început Săptămâna Luminată.
Această sărbătorire include și obiceiul creștinilor de a se saluta cu cuvintele-mărturisire ”Hristos a înviat”, urmată de răspunsul ”Adevărat a înviat”.
Citește și: URĂRI DE PAŞTE 2021 Mesaje și FELICITĂRI de Învierea Domnului. Transmite un gând bun celor dragi de Sărbători
În biserici se oficiază aceeași slujbă care a avut loc în noaptea Învierii și Sfânta Liturghie. Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomii.
Vineri, 7 mai, este Izvorul Tămăduirii, moment în care în biserici se sfințește apa (Aghiasma Mică). Este un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tămăduirii amintește de o serie de minuni săvârșite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului.
Programul liturgic al Catedralei Reîntregirii – Săptămâna luminată, 3-8 mai 2021
Luni, 3 Mai
SFINTELE PAŞTI (ZIUA A II-A)
Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici
ora 9.00-10.00 – Utrenia
ora 10.00-12.00 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
(Predică Pr. Lucian Colda)
ora 18.00-18.50 – Vecernia
Marţi, 4 Mai
SFINTELE PAŞTI (ZIUA A III-A)
ora 9.00-10.00 – Utrenia
ora 10.00-12.00 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
(Predică Arhim. Dimitrie)
ora 18.00-18.50 – Vecernia
Miercuri, 5 Mai
Sf. Mare Muceniciță Irina (harți)
ora 7.00-8.00 – Utrenia
ora 8.00-9.20 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
ora 18.00-18.50 – Vecernia
Joi, 6 Mai
Sfântul și Dreptul Iov, mult răbdătorul
ora 7.00-8.00 – Utrenia
ora 8.00-9.20 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
ora 18.00-19.25 – Vecernia mare cu Litie
Vineri, 7 Mai
IZVORUL TĂMĂDUIRII (harți)
Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim
ora 9.00-10.00 – Utrenia
ora 10.00-12.00 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
(Predică Pr. Păunel Juchi)
ora 12.00-12.30 – Sfinţirea apei (Aghiasma mică)
ora 18.00-18.50 – Vecernia
Sâmbătă, 8 Mai
Sf. Apostol și Evanghelist Ioan Teologul
ora 7.00-8.00 – Utrenia
ora 8.00-9.20 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
ora 18.00-19.25 – Vecernia mare cu Litie
Cântăreți: Rareș Țirban și Diac. Silviu Muntean
Paraclisier: Ioan Mocan
ORAR CATEDRALĂ:
6.30 – 20.00 (în zilele de peste săptămână)
7.30 – 20.00 (în duminici şi sărbători)
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News