Connect with us
Publicitate

Actualitate

Săptămâna Patimilor: MARŢI se face pomenirea celor zece fecioare. Obiceiuri şi tradiţii din această zi

pilda celor 10 fecioare

Publicat

Săptămâna premergătoare Paștilor, Săptămâna Mare /  Săptămâna Patimilor este ultima perioadă din Postul Paștilor, cea în care creștinii se pregătesc pentru întâmpinarea sărbătorii Învierii Domnului. În această săptămână se face curățenie generală în gospodării. Curțile sunt măturate, şurile sunt curăţate de gunoaie, gardurile sunt reparate, șanțurile sunt curățate de nămol și adâncite.

În Marțea mare din Săptămâna Patimilor se aspiră, se dă cu mătura, se spală geamuri şi se fac treburile grele pe lângă casă. Marţea Mare este ultima zi în care gospodarii mai pot face treburi pe câmp sau în care se mai spală şi se calcă.

Citește și SĂPTĂMÂNA PATIMILOR. Semnificații speciale pentru fiecare zi de post. Credincioșii nu trebuie să mănânce nimic până seara

Marţi, în Săptămâna Patimilor, se face pomenirea celor zece fecioare. Aceasta este o pildă care spune povestea fecioarelor “cuminţi” şi a celor “nebune”: la întâmpinarea lui Hristos, cinci fecioare L-au aşteptat cu candela plină cu ulei, iar celelalte cinci au avut candela fără ulei. Candela fără ulei reprezintă realizarea de sine în totala nepăsare faţă de ceilalţi, iar candela cu ulei reprezintă evlavia însoţită de milostenie.

Astfel, pe cinci dintre fecioare le numește înțelepte căci împreună cu fecioria au avut și minunatul și îmbelșugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numește nebune pentru că, deși și ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeași măsură milostenie. Pe când se scurgea noaptea acestei vieți au adormit toate fecioarele, adică au murit.

Cu adevărat moartea se numește somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a făcut la miezul nopții; cele care au avut undelemn din belșug au intrat cu mirele la deschiderea ușilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau undelemn din destul, îl căutau după ce s-au sculat din somn.

Citește și SĂPTĂMÂNA MARE: Ce NU este bine să faci în SĂPTĂMÂNA PATIMILOR . Credinţe populare şi reguli religioase

Pentru aceasta deci, au rânduit Părinții pilda celor zece fecioare, împreună cu cea a talanților, ca să ne îndemne să veghem necontenit și să fim gata să ieșim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seamă prin milostenie, pentru că neștiută este ziua și ceasul sfârșitului vieții.

Dacă vom săvârși o singură virtute, cea mai mare chiar și nu ne vom îngriji de celelalte, și mai cu seamă de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna veșnică, ci vom fi întorși rușinați. Și într-adevăr nu-i lucru mai rușinos ca fecioria să fie biruită de bani.

În Marţea Mare din Săptămâna Patimilor se aspiră, se dă cu matură, se spală geamuri și se fac treburile grele pe lângă casă.

Marţea Mare din Săptămâna Patimilor este ultima zi în care gospodarii mai pot face treburi pe câmp sau în care se mai spală și se calcă. Din această zi, se spune că bărbații trebuie să stea pe lângă casă și să își ajute nevestele.

Citește și MESAJE de PAŞTE: Cele mai frumoase gânduri pentru urări și felicitări la prieteni, familie şi colegi, de Învierea Domnului

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate