Șase miniștri PSD ar putea demisiona din Guvern după consultările de la Cotroceni. Variantele de urgență anunțate
Au început consultările la Palatul Cotroceni cu liderii partidelor din coaliția de guvernare. Discuțiile vin după ce PSD a decis luni să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan, care a refuzat să demisioneze.
Tot miercuri PSD ar urma să aibă o ședință a Biroului Politic. Dacă nu se ajunge la un consens, miniștrii PSD urmează să înainteze demisiile premierului miercuri seară sau joi dimineață, potrivit Mediafax.
Joi, 23 aprilie, este programată și o ședință a Guvernului.
Consultările de la Cotroceni
Președintele Nicușor Dan a convocat pentru miercuri liderii partidelor din coaliția de guvernare la consultări la Palatul Cotroceni.
Întâlnirile sunt programate astfel: ora 09:00 - PSD, ora 10:30 - PNL, ora 15:00 - UDMR, ora 16:30 - Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale și ora 18:30 - USR.
Surse din PSD au declarat că, după discuția de la Cotroceni, va urma o ședință a Biroului Politic..
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a avertizat marți că, în lipsa unui rezultat concret la Cotroceni, toți miniștrii social-democrați vor demisiona din Guvern.
Odată cu demisiile, situația va fi adusă la cunoștința Parlamentului. Din acel moment, începe să curgă un termen de 45 de zile în care Bolojan trebuie să meargă în fața legislativului pentru a reconfirma majoritatea.
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Bolojan
Din totalul de 16 miniștri din Guvernul Bolojan, șase sunt de la PSD.
Miniștrii PSD care ar putea demisiona din guvern, dacă nu se ajunge la un consens, sunt:
- Ciprian Șerban – Ministerul Transporturilor
- Radu Marinescu – Ministerul Justiției
- Florin Barbu – Ministerul Agriculturii
- Bogdan Ivan – Ministerul Energiei
- Alexandru Rogobete – Ministerul Sănătății
- Florin Manole – Ministerul Muncii
PSD, declarații după consultările de la Cotroceni
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, după ieșirea de la consultările de la Cotroceni, că ”dacă nu se ajunge la o armonizare a punctelor de vedere, PSD poate să treacă în opoziție”.
Acesta a prezentat poziția partidului față de criza politică și a anunțat că partidul său va sprijini respectarea angajamentelor internaționale ale României.
”Una dintre soluții este continuarea acestei coaliții proeuropene, dar cu alt prim-ministru”, a spus Grindeanu.
Social-democratul a mai arătat că poziția va fi clarificată rapid.
„. (...) Poziția cred că va fi clarificată în perioada imediat următoare (...) Azi s-a început acest demers binevenit, așteptăm concluziile”, a declarat Sorin Grindeanu.
Soluție de urgență
Premierul Ilie Bolojan a anunțat marți, după o întâlnire cu președintele USR, Dominic Fritz, că cele două partide au agreat o soluție de urgență. Dacă miniștrii PSD se retrag, titularii portofoliilor rămase ocupate vor prelua temporar responsabilitatea ministerelor vacante.
„Am convenit ca miniștrii care sunt titularii portofoliilor care vor rămâne ocupate să preia responsabilitatea ministerelor care se vacantează, în așa fel încât să asigurăm funcționarea normală a Guvernului", a afirmat Bolojan.
Premierul a adăugat că prioritățile rămân absorbția fondurilor europene, echilibrul bugetar și continuarea reformelor. El a catalogat decizia PSD drept „complet greșită și total iresponsabilă".
PSD i-a dat un termen lui Bolojan pentru a demisiona. Premierul Ilie Bolojan a anunțat însă că va continua să exercite mandatul. El a precizat că măsurile convenite cu PNL și USR sunt necesare pentru ca instabilitatea provocată de PSD să afecteze cât mai puțin cetățenii.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)