Connect with us
Advertisement

Eveniment

Scandal în PSD Sebeș: Radu Cristian, fostul candidat pentru funcția de primar, ar fi fost exclus din partid. SURSE

Publicat

Scandal în PSD Sebeș: Fostul candidat pentru funcția de primar al orașului, Radu Cristian, ar fi fost exclus din partid, susțin mai multe surse politice pentru alba24.ro. Excluderea ar fi avut loc în urmă cu câteva zile, în timpul unei ședințe PSD. 

Acesta nu ar fi fost de acord să renunțe la locul de consilier local pe listele PSD pentru Consiliul Local al municipiului Sebeș și nici să își dea demisia din partid  susțin mai multe surse politice. 

Președintele social democraților la nivel județean, Corneliu Mureșan a declarat pentru alba24.ro că au existat discuții în cadrul organizației din Sebeș. Mai exact că au fost discuții în care i s-a cerut fostului președinte PSD Sebeș, Radu Cristian să renunțe la locul de consilier local, în favoarea altor persoane care nu au mai deținut aceasta funcție.

Însă, Mureșan a spus că la nivelul organizației județene nu a ajuns nici un document care să privească excluderea lui Radu Cristian din partid.

Din câte se pare problemele ar fi apărut în cadrul organizației social democrate din Sebeș, imediat după alegerile locale, unde Radu Cristian ar fi avut un rezultat slab.

I s-a cerut să renunțe la poziția de consilier local

Acesta s-a clasat pe locul al treilea, cu 11, 88%, în timp ce candidatul AUR, Adrian Bogdan a obținut 24, 98%, iar primarul Dorin Nistor 63,12%.

Excluderea acestuia ar fi avut loc în timpul unei ședințe, în urmă cu câteva zile. În timpul ședinței, colegii săi de partid i-ar fi cerut să își dea demisia însă acesta a refuzat. De asemenea i s-a cerut să renunțe la locul de consilier local, dar ar fi refuzat și acest lucru.

Radu Cristian ar fi părăsit sala de ședințe, iar în urma sa, colegii săi ar fi votat excluderea din partid, au declarat pentru alba24.ro mai multe surse politice.

De asemenea, alte surse politice, au precizat pentru alba24.ro că excluderea din partid ar fi venit ca urmare a atitudinii pe care acesta o avea față de restul colegilor. Alături de Radu Cristian ar mai fi plecat din PSD Sebeș alte două persoane mai susțin sursele alba24.ro.

CITEȘTE ȘI: PSD Sebeș are o nouă echipă de conducere. Rezultatul votului după alegerile din cadrul organizației

Radu Cristian a fost președinte al organizației din Sebeș până în luna august a anului 2024, când la conducerea organizației locale a fost votat Vasile Spătariu.

Contactat telefonic, dar și prin mesaje pentru a oferi un punct de vedere referitor la excluderea sa din partid, Radu Cristian nu a răspuns reporterilor alba24.ro, până la publicarea materialului.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Decis

    miercuri, 11.09.2024 at 20:10

    Dacă local se hotărăște ceva, ,,județeana de partid” nu are voie să se opuna !

  2. Adi Gliga

    sâmbătă, 14.09.2024 at 06:30

    a umblat și asta,tot unul cu ” studii solide”,,doar după funcții și bani . nu că ceilalți ar fi mai buni ..

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement