Scandal între doi tineri, în Lupșa: unul dintre ei, reținut de polițiști după ce a spart parbrizul unei autoutilitare
Un tânăr din Lupșa a fost reținut de polițiști, după un scandal petrecut în localitate. Pe fondul consumului de alcool, acesta s-a certat cu alt tânăr, i-a spart parbrizul unei autoutilitare, a distrus bunuri și l-a amenințat cu moartea.
Potrivit IPJ Alba, luni, 10 august, polițiștii din orașul Baia de Arieș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din localitatea Lupșa, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și distrugere.
Din cercetări a reieșit că, duminică seara (9 august), bărbatul, în vârstă de 26 de ani, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții purtate în contradictoriu, ar fi distrus parbrizul unei autoutilitare care aparține unui bărbat, în vârstă de 29 de ani, din aceeași localitate. Ar mai fi distrus și alte bunuri care îi aparțin acestuia.
Totodată, l-ar fi amenințat cu moartea, provocându-i bărbatului o stare de temere.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințarea și distrugerea.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)