Eveniment
Scandalul din cartierul de romi, din Blaj: Persoanele reținute de poliție, eliberate și cercetate sub control judiciar
Cele 7 persoane reținute în urma scandalului din cartierul de romi, Barbu Lăutaru din Blaj vor fi cercetate sub control judiciar, transmit reprezentanții IPJ Alba.
Șase dintre persoane care sunt cercetate pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, iar una pentru instigare publică, după ce a postat, pe o rețea de socializare, comentarii prin care încuraja la agresarea forțelor de ordine
Reamintim că la data de 1 mai 2020, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Blaj au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, față de 6 persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 42 de ani (5 bărbați și o femeie), din Blaj, care sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice.
CITEȘTE ȘI: Șapte persoane reținute după scandalul din cartierul romilor, din Blaj. Una dintre ele pentru amenințări pe Facebook
În sarcina acestora s-a reținut faptul că, în după amiaza zilei de 1 mai 2020, în jurul orei 15,30, pe fondul consumului de alcool și al unor divergențe care au avut loc, pe strada Barbu Lăutaru, între două femei, la intervenția echipajelor de poliție și jandarmerie au avut un comportament recalcitrant și au tulburat liniștea publică.
În contextul incidentului, mai multe persoane din cartier au ieșit în stradă, fiind nevoie de suplimentarea forțelor de ordine publică, pentru restabilirea liniștii. La sediul poliției au fost conduse 15 persoane.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News