Connect with us
Publicitate

Administrație

Schimbarea prefecților și a subprefecților blocată în algoritmi și neînțelegeri. Care este situația la nivelul Prefecturii Alba

Publicat

Schimbarea prefecților și a subprefecților la nivel național s-a blocat din cauza neînțelegerilor de la vârful coaliției PNL – USR PLUS – UDMR. 

Mai exact, liderii celor trei partide politice s-au întâlnit luni, unde au avut o serie de negocieri, dar fără a avea un rezultat, iar miercuri, 13 ianuarie, va avea loc o nouă serie de negocieri. 

În schimb, pentru Instituția Prefectului Alba, cărțile par a fi făcute. 

La nivel național împărțirea funcțiilor se face pe baza unui algoritm, în care PNL are prima opțiune de alegere, urmat de USR PLUS și UDMR. Pe baza algoritmului PNL ar urma să numească prefecți în 23 de județe, USR PLUS în 14 și UDMR în 5 județe. De asemenea, PNL va avea 47 de subprefecți, USR PLUS -28 și UDMR – 10, însă chiar și cu un algoritm se pare că cele trei partide sunt în impas.

Cele mai disputate județe sunt: Cluj, Sibiu, Constanța, Timiș sau Iași.

Situația la nivelul județului Alba

Potrivit surselor politice alba24.ro funcțiile la nivelul Prefecturii Județului Alba par a fi deja stabilite.

Mai exact, funcția de prefect va fi a liberalilor și actualul prefect Nicolae Albu nu va fi schimbat. PNL ar urma să obțină și un post de subprefect, iar nominalizat este fostul viceprimar al municipiului Alba Iulia, Voicu Paul.

De asemenea, cel de al doilea post de subprefect va fi luat de USR PLUS. Pentru locul respectiv, la nivelul partidului sunt două opțiuni care ar fi eligibile pentru ocuparea funcției.

Politizarea Prefecturilor 

La sfârșitul anului 2020 a fost înaintat un proiect de lege care modifică statutul prefecților și al subprefecților. Mai exact, aceștia nu vor mai fi nevoiți să își dea demisia din partid și să devină funcționari publici pentru a putea fi numiți în funcție, ci vor fi demintari publici.

Potrivit surselor alba24.ro, la nivelul coaliției de guvernare, modificarea legii este privită cu ochi buni și când va intra la vot, PNL – USR PLUS și UDMR vor vota pentru adoptarea legii.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate