Connect with us
Advertisement

Administrație

Se reiau concursurile pentru posturi vacante în instituții publice, în perioada stării de alertă. Decizie la Parlament

birou

Publicat

Camera Deputaţilor a decis marţi că, pe durata stării de alertă, se vor putea desfăşura concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante din învăţământ, sănătate, sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, autorităţile administraţiei publice locale, Parlament şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Inspecţia Judiciară, din structurile care derulează programe cu finanţare din fonduri nerambursabile, europene şi naţionale.

Deputaţii au modificat în acest sens proiectul Guvernului referitor la modificarea Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

S-au înregistrat 234 de voturi ‘pentru’, unul ‘împotrivă’ şi o abţinere.

Potrivit textului adoptat, „pe durata stării de alertă se pot desfăşura şi concursurile pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante pentru posturile nedidactice, didactice auxiliare, pentru posturile din instituţiile care fac parte din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, din autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene şi instituţiile din subordinea sau coordonarea acestora, Parlamentul României, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Inspecţia Judiciară, din structurile cu sau fără personalitate juridică care derulează programe cu finanţare din fonduri nerambursabile, europene şi naţionale, precum şi pentru posturile vacante de asistenţi medicali comunitari, asistenţi medicali şi medici din unităţile de învăţământ”.

Proiectul de lege adoptat mai prevede posibilitatea ca, pe durata stării de alertă, activităţile didactice ce impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ să poată fi suspendate, la propunerea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar, cu avizul Inspectoratului Şcolar Judeţean/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană/Direcţiei de sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi cu aprobare prin hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă/ Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.

De asemenea, pe durata stării de alertă, activităţile didactice ce impun prezenţa fizică a elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar militar aparţinând Ministerului Apărării Naţionale se vor putea suspenda la propunerea consiliului de conducere al unităţii de învăţământ preuniversitar militar, cu avizul Inspectoratului Şcolar Judeţean, statului major al categoriei de forţe/comandamentului care are în subordine unitatea de învăţământ preuniversitar militar şi cu aprobarea prin hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă/ Comitetului Municipal Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării are obligaţia să asigure suportul privind resursele materiale, formarea cadrelor didactice şi cadrul metodologic pentru desfăşurarea cursurilor online.

În ceea ce priveşte instituţiile de învăţământ superior pe durata stării de alertă, activităţile didactice ce impun prezenţa fizică
a studenţilor în instituţiile de învăţământ superior se pot suspenda prin hotărâre a Senatului universitar, cu respectarea măsurilor stabilite prin ordin comun al Ministrului Sănătăţii şi Ministrului Educaţiei şi Cercetării.

Cursurile online se desfăşoară conform unui regulament al Senatului universitar.

Camera Deputaţilor este for decizional.

sursă: Agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement