Connect with us
Advertisement

Actualitate

Se schimbă CĂRŢILE de IDENTITATE ale maşinilor. Care sunt rubricile noi. Proiect la Ministerul Transporturilor.

Publicat

RAR registrul auto roman Alba De la 1 iulie, Registrul Auto Român va emite cărţi de identitate în format nou pentru autovehicule. Acesta va cuprinde rubrici noi, pentru că a fost impusă furnizarea unor informaţii pentru unele autorităţi ale statului.

Detaliile sunt prezentate într-un proiectul de ordin al ministrului transporturilor, al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului finanţelor publice, aflat în consultare publică.

“Pentru facilitarea preluării informaţiilor de către autorităţile de înmatriculare din cartea de identitate a vehiculului, numerotarea şi denumirea unor rubrici din aceasta a fost armonizată cu cele prevăzute în certificatul de înmatriculare”, se arată în proiect.

Noile cărţi de identitate vor fi eliberate după epuizarea celor aflate în stoc. Cele eliberate până la data intrării în vigoare a ordinului, precum şi cele eliberate până la epuizarea stocului existent rămân valabile.

Potrivit instrucţiunilor, RAR completează rubricile prevăzute în paginile a doua şi a treia ale cărţii de identitate a vehiculului, precum şi, dacă este cazul, rubrica „Menţiuni” prevăzută în pagina a patra a cărţii de identitate a vehiculului.

După caz, rubricile „2. An fabricaţie”, „E. Număr de identificare”, „P.5. Serie motor” şi „R. Culoare” pot fi completate de deţinătorul numărului naţional de registru.

Autoritatea de înmatriculare completează la înmatriculare rubricile de la partea 1 din prima pagină.

La transmiterea dreptului de proprietate asupra unui vehicul, autoritatea de înmatriculare completează rubricile de la părţile 2-4 din prima pagină, după caz.

Ordinul va intra în vigoare de la 1 iulie 2016.

Dimensiunile şi conţinutul cărţii de identitate a vehiculului

Dimensiunile cărţii de identitate a vehiculului (CIV) sunt:

– neîmpăturită: A4 (297 x 210 mm);

– împăturită: A5 (210 x 148 mm).

În forma împăturită CIV conţine 4 pagini.

Suportul CIV este din hârtie protejată împotriva falsificării.

CIV este dotată cu elemente de securitate suplimentare.

Pe CIV este menţionată seria acesteia.

Prima pagină a CIV conţine înscrisul „Registrul Auto Român” precum şi elementul grafic sigla Registrului Auto Român.

Titlul primei pagini a CIV este „Carte de identitate a vehiculului” urmat de traducerea acestuia în limba engleză, „Vehicle Identity Card”.

Prima pagină a CIV include patru părţi numerotate 1 – 4 care conţin fiecare următoarele înscrisuri:

– A. Număr de înmatriculare;

– C.2. Proprietar;

– Data naşterii (Nr. de înm. la Reg. Com.);

– Adresă;

– 1. Autoritate de înmatriculare;

– I. Data înmatriculării;

– Semnătură şi ştampilă.

A doua pagină a CIV conţine următoarele rubrici:

– Date identificare vehicul:

– D.1. Marcă;

– D.2. Tip;

– Variantă;

– Versiune;

– D.3. Denumire comercială;

– E. Număr de identificare;

– 2. An fabricaţie;

– J. Categorie;

– 3. Categorie de folosinţă;

– 4. Clasă (numai pentru M2, M3);

– 5. Caroserie;

– K. Număr omologare de tip;

– 6. Număr naţional de registru;

– Date constructive vehicul:

– L. Număr axe;

– F.1. Masă maximă tehnic admisibilă, cu excepţia motocicletelor (kg);

– 7. Masă maximă tehnic admisibilă a ansamblului de vehicule (kg);

– N.1. Masă maximă tehnic admisibilă a axei 1 (kg);

– N.2. Masă maximă tehnic admisibilă a axei 2 (kg);

– N.3. Masă maximă tehnic admisibilă a axei 3 (kg);

– N.4. Masă maximă tehnic admisibilă a axei 4 (kg);

– N.5. Masă maximă tehnic admisibilă a axei 5 (kg);

– G. Masă în ordine de mers (kg);

– 8. Masă reală (kg);

– O.1. Masă maximă remorcabilă cu dispozitiv de frânare (kg);

– O.2. Masă maximă remorcabilă fără dispozitiv de frânare (kg);

– 9. Masă maximă tehnic admisibilă în punctul de cuplare (kg);

– 10. Lungime (mm);

– 11. Lăţime (mm);

– 12. Înălţime (mm);

– 13. Distanţă între axe (mm);

 A treia pagină a CIV conţine următoarele rubrici:

– 14. Cod motor;

– P.1. Capacitate cilindrică (cm3);

– P.2. Putere (kW);

– P.3. Tip combustibil sau sursă de energie;

– P.4. Turaţie nominală (min-1);

– P.5. Serie motor;

– 15. Sistem de propulsie;

– 16. Putere motor electric (kW);

– V.9. Normă de poluare CE;

– 17. Cod naţional de emisii;

– R. Culoare;

– S.1. Număr locuri, inclusiv locul conducătorului auto;

– S.2. Număr locuri în picioare;

– T. Viteză maximă (km/h);

– U.1. Nivel sonor în staţionare (dB(A));

– U.2. Turaţie motor (min-1);

– U.3 Nivel sonor în mers (dB(A));

– Q. Raport putere/masă (kW/kg) (numai pentru motociclete);

– V.7. CO2;

– 18. Tracţiune;

– 19.1. Anvelope/jante axe faţă;

– 19.2. Anvelope/jante axe spate;

– 20.1. Suspensie axe faţă;

– 20.2. Suspensie axe spate;

– W. Capacitate rezervor (l);

– 21. Reprezentanţă RAR;

– Data eliberării.

A patra pagină a CIV conţine rubrica „Menţiuni” precum şi, în partea de jos, un text pretipărit cu traducerea în limba engleză a rubricilor din paginile a doua şi a treia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement