Actualitate
Se schimbă Legea antifumat. Modificarea regulilor în vigoare a fost aprobată de comisiile din Senat
La aproape două luni de la intrarea în vigoare a Legii antifumat, modificarea acesteia a fost aprobată în comisiile de la Senat. Vor fi reînfiinţate locurile pentru fumători.
Printre modificările avute în vedere se află redefinirea “spaţiului public”, astfel încât să se poată fuma pe terase cu doi sau trei pereţi şi acoperiş. În plus vor putea fi amenajate spaţii complet închise pentru fumători.
O altă modificare se referă la eliminarea interdicţiei pentru spitalele de psihiatrie.
Aceste propuneri au trecut de comisiile de specialitate şi trebuie să ajungă în plenul Senatului pentru vot, apoi la Camera Deputaţilor. Mai este necesară şi semnătura preşedintelui Klaus Iohannis pentru ca legea modificată să intre în vigoare.
Reamintim că din 17 martie a intrat în vigoare Legea nr. 15/2016 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, prin care se interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii.
În perioada în care a trecut, proprietarii localurilor au recunoscut că au pierdut din clienţi, odată cu restricţiile antifumat.
AICI, locurile unde fumatul este interzis.
sursă: digi24.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News